Articolul 27 din Legea Cu privire la actele normative în Republica Moldova. Grupul de lucru pentru elaborarea proiectului actului normativ

(1) La elaborarea unui proiect de act normativ, autorul proiectului sau autoritatea responsabilă de elaborarea proiectului poate să formeze un grup de lucru, alcătuit din specialişti în domeniu, precum şi din reprezentanţi ai societăţii civile. În grupul de lucru este inclusă cel puţin o persoană care deține diplomă de studii superioare în drept.

(2) Dacă elaborarea proiectului actului normativ este pusă în sarcina mai multor autorităţi ale administraţiei publice centrale de specialitate, elaborarea proiectului va fi organizată de autoritatea abilitată de către Guvern sau care figurează prima în lista autorităţilor responsabile în adresa Guvernului din care derivă obligaţia de a elabora proiectul actului normativ. Autoritatea publică responsabilă asigură asistenţa tehnică, organizatorică şi financiară la elaborarea proiectului actului normativ.

(3) Dacă la elaborarea proiectului sînt angajaţi specialişti în bază de contract, alții decît cei din cadrul autorităţilor publice, se întocmesc documentele necesare şi se stabilesc sumele, mijloacele bugetare şi speciale care trebuie alocate în scopul angajării acestora.

Art 27 Legea Cu privire la actele normative în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №100 din 22.12.2017

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului