Articolul 73 din Legea Cu privire la condominiu în Republica Moldova. Lucrările în interes comun care afectează un proprietar

(1) Un proprietar nu poate să se opună executării de către asociație a lucrărilor de interes comun, inclusiv asupra unității sale, hotărâte legal de către adunarea generală, cu condiția că rezultatul lucrărilor nu afectează destinația, suprafața și folosința unității sale. Dacă asemenea lucrări sunt posibile printr-o soluție alternativă, fără a afecta unitatea, se va alege soluția alternativă dacă aceasta nu atrage cheltuieli ori riscuri disproporționate.

(2) Proprietarul care suferă un prejudiciu ca urmare a executării lucrărilor de către asociație, fie din cauza unei scăderi definitive a valorii unității sale, fie a unei tulburări grave de folosință a unității, chiar dacă aceasta este temporară, fie a degradărilor, are dreptul la o despăgubire. În cazul privării totale temporare de folosință a unității, adunarea generală hotărăște acordarea, către proprietarul care o cere, a unui avans la despăgubire pentru a acoperi cel puțin costul locuirii în altă parte. Avansul se ia în contul despăgubirii definitive.

(3) Avansul la despăgubire sau despăgubirea definitivă datorată în urma executării lucrărilor de interes comun se plătește de către asociație. Această cheltuială a asociației se repartizează proprietarilor din condominiu proporțional cu participarea fiecăruia dintre ei la costul lucrării respective.

Art 73 Legea Cu privire la condominiu în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №187 din 14.07.2022

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului