Articolul 45 din Legea Cu privire la energia termică şi promovarea cogenerării în Republica Moldova. Reglementarea tarifelor în sectorul termoenergetic

(1) Tarifele reglementate pentru producerea energiei termice, pentru serviciul de distribuţie a energiei termice, pentru furnizarea energiei termice şi tarifele la energia termică livrată consumatorilor, inclusiv pentru apa caldă menajeră, se aprobă de Agenţie conform metodologiilor tarifare prestabilite.

(2) Metodologiile tarifare includ:

a) componenţa şi modul de calculare:

– a consumurilor aferente procurării de resurse energetice primare şi a energiei termice, inclusiv recunoaşterea unui nivel rezonabil şi justificat al consumului tehnologic în reţelele termice;

– a consumurilor de materiale;

– a consumurilor aferente retribuirii muncii;

– a amortizării mijloacelor fixe;

– a consumurilor aferente exploatării eficiente şi întreţinerii obiectivelor din sistemul termoenergetic;

– a cheltuielilor comerciale, generale şi administrative;

– a altor cheltuieli operaţionale;

– a nivelului de rentabilitate determinat prin metoda costului mediu ponderat al capitalului şi aplicat la valoarea netă a activelor materiale pe termen lung;

b) determinarea costurilor incluse în tarif, în mod separat pentru fiecare activitate desfăşurată de către titularul de licenţă;

c) condiţiile de utilizare a uzurii anuale a mijloacelor fixe, de efectuare a cheltuielilor materiale de întreţinere şi exploatare, modul de reflectare a acestora în tarif în cazul în care sînt utilizate în alte scopuri;

d) principiul efectuării investiţiilor în sectorul termoenergetic şi modul de recuperare a acestora prin intermediul tarifului;

e) metoda de separare a consumurilor, a cheltuielilor şi a profiturilor, specificate la lit.a), la producerea de energie electrică şi energie termică, luate în calcul de centralele electrice de termoficare şi centralele de producere a energiei electrice şi termice, inclusiv în regim de cogenerare de înaltă eficienţă;

f) modul de ajustare a tarifelor în perioada de acţiune a metodologiilor tarifare în vigoare.

(3) Metodologiile tarifare contribuie la furnizarea energiei termice în condiţii de fiabilitate, cu cheltuieli minime şi cu utilizarea eficientă a obiectivelor din sectorul termoenergetic, inclusiv a capacităţilor de producţie.

(4) Tarifele şi componentele tarifelor pentru energia termică nu includ şi nu iau în calcul pierderile supranormative de energie termică, precum şi alte consumuri sau cheltuieli nejustificate.

(5) Tariful pentru energia termică poate avea două componente, care se reflectă în metodologiile tarifare:

a) preţul pentru capacitate, care reflectă cheltuielile constante ce ţin de producerea, distribuţia şi/sau furnizarea energiei termice, cu excepţia cheltuielilor ce ţin de pierderile supranormative de energie termică;

b) preţul energiei termice, care reflectă cheltuielile variabile pentru energia termică furnizată.

(6) Titularii de licenţe sînt obligaţi să prezinte la Agenţie informaţiile care îi sînt necesare în activitatea de supraveghere a corectitudinii evidenţei consumurilor şi cheltuielilor efective, precum şi a calculului tarifelor la energia termică.

(7) Pierderile de energie termică din reţeaua termică, incluse în tariful la energia termică, se determină în baza unei metodologii elaborate şi aprobate de Agenţie.

(8) Tarifele de racordare şi de reconectare a instalaţiilor de utilizare a energiei termice, precum şi costurile de racordare şi reconectare a centralelor electrice de termoficare, a centralelor de producere a energiei electrice şi termice în regim de cogenerare de înaltă eficienţă şi a centralelor termice, inclusiv a centralelor termice care utilizează surse regenerabile, le achită consumatorul final sau producătorul, după caz, acestea fiind calculate şi aprobate de Agenţie în conformitate cu metodologia elaborată şi aprobată de Agenţie.

(9) Deciziile Agenţiei cu privire la aprobarea tarifelor reglementate la energia termică se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

Art 45 Legea Cu privire la energia termică şi promovarea cogenerării în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №92 din 29.05.2014

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului