Articolul 17-2 din Legea Cu privire la fabricarea şi circulaţia alcoolului etilic şi a producţiei alcoolice în Republica Moldova. Restricţii faţă de informaţia de pe eticheta producţiei alcoolice

(1) Prin etichetare nu trebuie să se atribuie produselor alcoolice termeni descriptivi, uzuali, generici sau cu caracter elogios dacă nu se referă la produs, dacă jignesc sentimentul religios sau profesional, dacă pot induce în eroare consumatorul sau pot genera riscul de confuzie în privinţa unui produs similar al altui producător şi pot conduce la apariţia concurenţei neloiale, nici să li se atribuie proprietăţi de prevenire, tratare sau vindecare a unor boli sau să se facă referire la astfel de proprietăţi.

(2) Se interzice indicarea pe etichetă sau pe ambalajul de desfacere a oricărei informaţii care:

a) poate fi considerată drept indicaţie a originii produsului în cazul în care originea lui este alta;

b) cuprinde reproduceri sau imitaţii de steme, drapele şi embleme de stat, denumiri oficiale sau istorice de state ori abrevieri ale lor, denumiri depline sau abreviate de organizaţii internaţionale interguvernamentale, semne, sigilii oficiale de control, de garanţie şi de marcare, decoraţii şi alte distincţii. Astfel de semne pot fi aplicate numai dacă există consimţămîntul organului competent sau al posesorului acestora;

c) conţine o indicaţie geografică sau o denumire de origine ce identifică un produs care nu este originar din locul menţionat în această indicaţie, chiar şi în cazul în care este menţionată adevărata origine a produsului sau în cazul în care indicaţia geografică sau denumirea de origine este folosită în traducere sau este însoţită de expresii precum: “de genul”, “de tipul”, “de stilul”, “imitaţie” şi altele;

d) este contrară ordinii publice şi bunelor moravuri;

e) conţine menţiuni ce atribuie producţiei alcoolice efecte curative sau valoare medicală.

Art 17-2 Legea Cu privire la fabricarea şi circulaţia alcoolului etilic şi a producţiei alcoolice în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №1100 din 30.06.2000

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului