Articolul 30 din Legea Cu privire la fabricarea şi circulaţia alcoolului etilic şi a producţiei alcoolice în Republica Moldova. Restricţii privind comercializarea cu amănuntul a producţiei alcoolice

Se interzice comercializarea cu amănuntul a producţiei alcoolice:

a) prin unitățile de comerț ambulant (tonetă, automagazin, rulotă etc.), cu excepția locurilor publice stabilite de către autoritățile administrației publice locale în cadrul sărbătorilor naționale și tradiționale, precum și în cadrul manifestărilor culturale artistice, al evenimentelor cu specific gastronomic și al altor evenimente similare;

b) în chioşcuri, pavilioane şi în alte puncte de comerţ care nu au spaţiu comercial cu o suprafaţă de cel puţin 20 m-2;

c) în instituţii de învăţămînt, medicale, preşcolare şi în alte instituţii de educaţie, în cămine pentru elevi şi studenţi, cît şi în preajma lor în raza stabilită de autorităţile administraţiei publice locale, la întreprinderi şi la şantierele de construcţii şi reparaţii;

d) în construcţiile sportive şi pe teritoriul aferent acestora, pe terenurile sportive;

e) în ospătării dietetice şi în cafenele pentru copii, în locuri de comerţ pentru copii şi adolescenţi;

f) în sediile autorităţilor publice, cu excepţia obiectelor staţionare de alimentaţie publică;

g) în preajma edificiilor de cult religios în raza stabilită de autorităţile administraţiei publice locale de comun acord cu reprezentanţii cultelor respective;

h) în cimitire, penitenciare, unităţi militare şi arsenale;

i) în întreprinderile de transport public;

j) persoanelor care nu au atins vîrsta de 18 ani. Pentru a se asigura că persoana care cumpără producţie alcoolică a atins vîrsta de 18 ani, comercianţii (vînzătorii) sînt obligaţi să solicite de la cumpărător prezentarea actului de identitate sau a unui alt act oficial cu fotografia persoanei, care să ateste vîrsta acesteia. În cazul în care cumpărătorul refuză să prezinte actul de identitate, comerciantul (vînzătorul) nu are dreptul să vîndă acestuia producţie alcoolică.

k) prin depozite specializate.

l) în magazinele alimentare și în alte puncte de comerț cu amănuntul între orele 22.00–8.00, cu excepția magazinelor aflate în punctele internaționale de trecere a frontierei de stat;

m) în magazinele alimentare şi în alte puncte de comerț cu amănuntul în ambalaj de plastic cu capacitatea mai mică de 0,25 litri.

Art 30 Legea Cu privire la fabricarea şi circulaţia alcoolului etilic şi a producţiei alcoolice în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №1100 din 30.06.2000

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului