Articolul 2 din Legea Cu privire la fabricarea şi circulaţia alcoolului etilic şi a producţiei alcoolice în Republica Moldova. Obiectul legii

(1) Prezenta lege stabileşte cadrul juridic, administrativ, de control şi de asigurare a calităţii în domeniul fabricării şi circulaţiei alcoolului etilic şi a producţiei alcoolice, cu excepţia vinului, produselor obţinute pe bază de must şi a produselor vitivinicole aromatizate în sensul Legii viei şi vinului nr. 57/2006.

(2) Fabricarea şi circulaţia alcoolului etilic şi a producţiei alcoolice se efectuează în condiţiile prevăzute de prezenta lege, cu respectarea cerinţelor de ocrotire a sănătăţii populaţiei şi de protecţie a mediului înconjurător.

(3) Reglementarea legislativă a fabricării şi circulaţiei alcoolului etilic şi a producţiei alcoolice are drept scop:

a) apărarea intereselor economice ale statului;

b) satisfacerea cerințelor consumatorilor și sporirea nivelului culturii consumului pentru prevenirea consumului dăunător și abuziv al producției alcoolice;

c) consolidarea reputaţiei comerciale a producţiei alcoolice din Republica Moldova şi sporirea exportului de producţie alcoolică calitativă;

d) crearea condiţiilor adecvate de fabricare a alcoolului etilic şi a producţiei alcoolice şi asigurarea calităţii acestora;

e) intensificarea şi eficientizarea controlului asupra respectării condiţiilor de fabricare şi circulaţie a alcoolului etilic şi a producţiei alcoolice;

f) păstrarea tehnologiilor clasice şi protejarea mărcilor tradiţionale de producţie alcoolică;

g) combaterea falsificării alcoolului etilic şi a producţiei alcoolice;

h) prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale în procesul circulaţiei alcoolului etilic şi a producţiei alcoolice, sporirea veniturilor bugetare provenite din fabricarea şi circulaţia alcoolului etilic şi a producţiei alcoolice.

Art 2 Legea Cu privire la fabricarea şi circulaţia alcoolului etilic şi a producţiei alcoolice în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №1100 din 30.06.2000

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului