Articolul 16 din Legea Сu privire la frontiera de stat a Republicii Moldova în Republica Moldova. Circulaţia armelor şi muniţiilor

(1) Introducerea pe şi scoaterea de pe teritoriul Republicii Moldova a armelor şi muniţiilor de către persoane fizice sau juridice sînt admise numai în baza unui permis sau autorizaţii speciale eliberate în conformitate cu legislaţia în vigoare.

(2) Însoţitorii delegaţiilor străine, la nivelul şefilor de stat sau de guvern, ai altor demnitari străini care beneficiază de protecţie pot introduce, purta şi folosi pe teritoriul Republicii Moldova arme de apărare şi pază în conformitate cu legislația privind regimul armelor și munițiilor cu destinație civilă.

(3) Autorizarea trecerii frontierei de stat de către unităţile şi subunităţile militare ale Republicii Moldova sau ale altui stat, precum şi a armelor, muniţiilor, tehnicii de luptă şi a încărcăturilor militare, se efectuează în temeiul tratatelor internaţionale la care Republica Moldova este parte şi al legislaţiei cu privire la statutul forţei militare străine în Republica Moldova.

Art 16 Legea Сu privire la frontiera de stat a Republicii Moldova în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №215 din 04.11.2011

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului