Articolul 8 din Legea Сu privire la frontiera de stat a Republicii Moldova în Republica Moldova. Supravegherea frontierei

(1) Supravegherea frontierei presupune monitorizarea prin mijloace statice sau dinamice a frontierei de stat pe segmentele dintre punctele de trecere în scop de prevenire, depistare, constatare şi cercetare a acţiunilor ilegale la frontiera de stat, precum şi de combatere a criminalităţii transfrontaliere, şi constă dintr-un complex de acţiuni operative şi de serviciu (pază, urmărire, observaţie şi control), coordonate şi planificate în timp, spaţiu şi conform scopului, care pot fi executate cu folosirea dispozitivelor electronice moderne şi a cîinilor de serviciu.

(2) În scop de realizare a supravegherii frontierei sînt folosite unitățile fixe şi mobile, care îşi îndeplinesc atribuţiile prin patrulare sau prin prezenţa în locuri cu risc sporit. Efectivul şi metodele de activitate sînt adaptate riscurilor şi ameninţărilor existente sau previzibile.

(3) Supravegherea frontierei este efectuată de o manieră care să prevină şi să descurajeze activitatea ilegală la frontiera de stat şi sustragerea de la control la punctele de trecere.

(4) În baza tratatelor internaţionale poate fi autorizată patrularea în comun a frontierei de stat de către subdiviziunile naţionale de control al frontierei şi de cele ale statelor vecine.

Art 8 Legea Сu privire la frontiera de stat a Republicii Moldova în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №215 din 04.11.2011

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului