Articolul 31-1 din Legea Cu privire la parteneriatul public-privat în Republica Moldova. Rezoluțiunea contractului de parteneriat public-privat

(1) În cazul în care contractul de parteneriat public-privat încetează în perioada realizării investiției la inițiativa partenerului public, se aplică mecanismele de stingere a obligațiilor financiare conform termenelor de plată și condițiilor prevăzute în documentația de atribuire și în contractul de parteneriat public-privat, conform prevederilor alin. (2) sau (3), după caz.

(2) Dacă rezoluțiunea contractului de parteneriat public-privat are loc în perioada realizării investiției, sumele datorate de partenerul public partenerului privat se calculează luând în considerare următoarele:

a) se stabilește minimumul dintre valoarea de piață, stabilită de un evaluator independent, și valoarea stabilită în funcție de cheltuielile de capital suportate de partenerul privat până în acel moment, fără costurile de finanțare aferente;

b) sumele datorate cu titlu de penalități nu trebuie să depășească valoarea lucrărilor executate până la momentul rezoluțiunii contractului.

(3) Dacă rezoluțiunea contractului de parteneriat public-privat are loc ulterior realizării investiției, sumele datorate de partenerul public partenerului privat se calculează luând în considerare următoarele:

a) raportul dintre valoarea de piață a bunului realizat în baza contractului, stabilită de un evaluator independent, și valoarea cheltuielilor capitale, suportate de partenerul privat până în acel moment, fără costurile de finanțare aferente, din care se scad cheltuielile de amortizare a bunului, componenta aferentă cheltuielilor de investiție pentru realizarea bunului din plățile brute efectuate până în momentul rezoluțiunii, sumele aferente obligațiilor exigibile și neîndeplinite privind reparația și întreținerea bunului ce face obiectul contractului de parteneriat public-privat până în momentul rezoluțiunii contractului și profitul aferent;

b) din valoarea stabilită conform lit. a) se deduc sumele cu titlu de penalități aferente consecințelor negative ale rezoluțiunii, raportate la valoarea contractului;

c) sumele datorate cu titlu de penalități, în condițiile prevăzute la lit. b), nu trebuie să depășească valoarea neamortizată a bunului, la care se adaugă cheltuieli cu investițiile aferente lucrărilor de reparații efectuate pe durata de operare.

(4) În oricare dintre situațiile prevăzute la alin. (2) și (3), drepturile constituite de partenerul public în favoarea partenerului privat încetează, iar bunurile realizate sau dobândite de partenerul privat, reprezentând obiectul contractului de parteneriat public-privat, precum și cele necesare prestării serviciului public se transmit de drept partenerului public, libere de sarcini, într-o stare bună de funcționare și exploatabile conform standardelor aplicabile serviciului public și/sau bunurilor similare, în condițiile stabilite de documentația de atribuire și contractul propriu-zis.

(5) În situația în care partenerul privat este supus procedurii de insolvabilitate pe o perioadă mai mare de 3 luni de la data deschiderii procedurii, partenerul public inițiază procedura de rezoluțiune a contractului de parteneriat public-privat din vina partenerului privat.

Art 31-1 Legea Cu privire la parteneriatul public-privat în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №179 din 10.07.2008

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului