Articolul 3 din Legea Privind actele de identitate din sistemul naţional de paşapoarte în Republica Moldova. Buletinele de identitate. Permisele de şedere

(1) Buletinul de identitate al cetăţeanului Republicii Moldova se eliberează cetăţenilor pentru întrebuinţare pe teritoriul republicii sau peste hotarele ei, în conformitate cu acordurile internaţionale.

(1-1) Buletinul de identitate provizoriu se eliberează cetăţenilor Republicii Moldova, pentru întrebuinţare pe teritoriul ţării, în cazul:

a) persoanei care a depus cerere privind eliberarea buletinului de identitate și solicită un document provizoriu – pe perioada de confecţionare a acestuia;

b) persoanei care nu posedă toate documentele necesare pentru eliberarea buletinului de identitate;

c) persoanei social vulnerabile – pentru a beneficia de asistenţă socială, medicală sau juridică;

d) persoanei care nu posedă act de identitate pentru efectuarea acţiunilor ce generează schimbarea sau ridicarea buletinului de identitate;

e) persoanei reţinute sau aflate în arest preventiv – la solicitarea autorităților competente;

f) persoanei care renunţă la numărul de identificare de stat;

g) persoanei care a emigrat autorizat – la solicitare.

(1-2) Pentru buletinul de identitate provizoriu, termenul de valabilitate se stabileşte de autoritatea emitentă şi nu poate depăşi un an, iar în cazul persoanelor care renunţă la numărul de identificare de stat, buletinul de identitate provizoriu se eliberează pe un termen de 10 ani.

(2) Buletinul de identitate pentru apatrizi se eliberează apatrizilor cărora li s-a recunoscut statutul de apatrid de către autoritatea competentă a Republicii Moldova, precum şi celor cărora li s-a acordat dreptul de şedere permanentă în Republica Moldova pentru întrebuinţare pe teritoriul republicii.

(3) Buletinul de identitate pentru refugiaţi se eliberează persoanelor cărora li s-a recunoscut statutul de refugiat de către autoritatea competentă a Republicii Moldova, indiferent de vîrstă, pentru întrebuinţare pe teritoriul Republicii Moldova. Denumirea buletinului de identitate pentru refugiaţi se indică în limba română.

(3-1) Buletinul de identitate pentru refugiaţi se eliberează persoanelor cărora li s-a acordat statutul de refugiat, indiferent de vîrstă, pentru întrebuinţare pe teritoriul Republicii Moldova. Denumirea buletinului de identitate pentru refugiaţi se indică în limba română.

(4) Permisul de şedere provizorie se eliberează străinului căruia i s-a acordat sau i s-a prelungit, după caz, dreptul de şedere provizorie în Republica Moldova.

(4-1) Permisul de şedere permanentă se eliberează străinului, cu excepţia apatrizilor, căruia i s-a acordat dreptul de şedere permanentă în Republica Moldova.

(5) Buletinele de identitate de orice tip şi permisele de şedere conţin următoarele date:

a) seria și numărul;

b) denumirea statului emitent

REPUBLICA MOLDOVA

c) denumirea autorității emitente;

d) codurile şi denumirile actelor: 

CA – BULETIN DE IDENTITATE; 

CC – BULETIN DE IDENTITATE PENTRU APATRIZI; 

BP – BULETIN DE IDENTITATE PROVIZORIU;

RI – BULETIN DE IDENTITATE PENTRU REFUGIAŢI; 

IH – BULETIN DE IDENTITATE PENTRU BENEFICIARII DE PROTECŢIE UMANITARĂ;

CR – PERMIS DE ŞEDERE PERMANENTĂ; 

IR – PERMIS DE ŞEDERE PROVIZORIE PENTRU CETĂŢENI STRĂINI; 

IC – PERMIS DE ŞEDERE PROVIZORIE PENTRU APATRIZI

e)   -  abrogată;

f)   -  abrogată;

g) numele de familie;

h) prenumele;

i) cetăţenia. Această informaţie nu se indică în buletinul de identitate şi în permisul de şedere provizorie pentru apatrizi, în buletinul de identitate pentru refugiaţi şi în buletinul de identitate pentru beneficiarii de protecţie umanitară;

j) data naşterii;

k) numărul de identificare de stat. Această informaţie nu se indică în buletinul de identitate provizoriu al persoanei care renunţă la numărul de identificare de stat al persoanei fizice;

l) sexul;

m) reşedinţa şi perioada acesteia. În cazul buletinului de identitate al cetăţeanului Republicii Moldova, buletinului de identitate pentru apatrizi, permisului de şedere permanentă şi buletinului de identitate pentru refugiaţi, această informaţie se indică în fişa de însoţire la aceste acte, eliberată în acest scop;

n) data eliberării;

o) numărul actului de identitate naţional (pentru permisele de şedere);

p) termenul de valabilitate;

r) domiciliul şi data înregistrării (cu excepţia permiselor de şedere provizorie şi a buletinului de identitate pentru beneficiarii de protecţie umanitară);

s) datele biometrice:

– fotografia titularului

– semnătura personală a titularului, care se aplică de la vîrsta de 14 ani. În cazul persoanelor cu vîrsta sub 14 ani și al celor care nu pot aplica semnătura, se aplică o mențiune specială în condițiile stabilite de Guvern;

u) date privind identitatea persoanei (în buletinele de identitate pentru refugiaţi şi pentru beneficiarii de protecţie umanitară).

(51) La solicitarea cetățeanului Republicii Moldova cu capacitate deplină de exercițiu se eliberează buletinul de identitate electronic care conține mijloacele semnăturii electronice și certificatele cheilor publice, care se introduc în mediul de stocare electronică a datelor.

(5-2) Termenul de valabilitate al certificatelor cheilor publice se stabilește de prestatorul serviciilor de certificare în condițiile prevederilor legale privind semnătura electronică și documentul electronic. Expirarea termenului de valabilitate a certificatelor cheilor publice și/sau defectarea mediului de stocare electronică a datelor nu influențează valabilitatea buletinului de identitate.

(8) Dacă în limba română a titularului buletinului de identitate al cetățeanului Republicii Moldova se foloseşte un alt caracter decît cel latin, atunci la redarea numelui şi a prenumelui în de stat ortografierea se face conform normelor gramaticale ale limbii române de transliterare a numelor străine. Numele şi prenumele străinilor în permisele de şedere şi în buletinele de identitate nu se traduc și nici nu se transliterează, dar se transcriu în conformitate cu datele din paşaportul naţional sau din documentul de călătorie introduse pe baza grafiei latine.

(9)   -  abrogat.

(10) Buletinele de identitate se eliberează pe termen de valabilitate:

a) de la naştere pînă la 10 ani;

b) de la 10 pînă la 16 ani;

c) de la 16 pînă la 25 ani;

d) de la 25 pînă la 45 ani;

e) de la 45 - pe viaţă.

(10-1) Buletinul de identitate electronic al cetățeanului Republicii Moldova se eliberează pe termen de 10 ani.

(10-2) În cazul adresării persoanei pentru obținerea buletinului de identitate în perioada de pînă la un an înainte de atingerea vîrstei de 10, 16, 25 și 45 de ani, buletinul de identitate se eliberează pe perioada imediat următoare vîrstei respective.

(11) Buletinele de identitate pentru refugiaţi se eliberează pe un termen de 5 ani.

(11-1) Buletinele de identitate pentru beneficiarii de protecţie umanitară se eliberează pe termen de 3 ani. 

(12) Valabilitatea permisului de şedere provizorie este limitată la perioada pentru care s-a acordat sau, după caz, s-a prelungit dreptul de şedere provizorie în Republica Moldova al titularului. Permisul de şedere provizorie se reînnoieşte de fiecare dată cu ocazia prelungirii dreptului de şedere provizorie.

(12-1) Permisul de şedere permanentă se eliberează pe perioada valabilităţii actului de identitate naţional şi se reînnoieşte succesiv.

(13)   -  abrogat.

(14) În permisele de şedere provizorie se indică suplimentar:

a)   -  abrogat;

c) scopul şederii;

d) instituţia, organizaţia sau persoana gazdă.


Art 3 Legea Privind actele de identitate din sistemul naţional de paşapoarte în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №273 din 09.11.1994

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021