Articolul 3-1 din Legea Privind actele de identitate din sistemul naţional de paşapoarte în Republica Moldova. Paşaportul diplomatic

(1) Paşaportul diplomatic este actul de identitate eliberat de Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene persoanelor care deţin exclusiv cetăţenia Republicii Moldova, pentru ieşire şi intrare în Republica Moldova în vederea îndeplinirii unor misiuni diplomatice şi consulare sau altor funcţii oficiale peste hotare în interesul statului sau, în cazurile strict prevăzute de legislaţie, în vederea însoţirii unor categorii de persoane care au dreptul la paşaport diplomatic de către alte persoane stipulate în prezenta lege, precum şi pentru utilizare în calitate de act de identificare pe teritoriul Republicii Moldova sau pe teritoriul altor state în virtutea postului deţinut sau specificului funcţiilor pe care le exercită.

(2) Paşapoarte diplomatice se eliberează următoarelor categorii de persoane:

a) Preşedintelui Republicii Moldova;

b) Preşedintelui Parlamentului;

c) Primului-ministru;

d) deputaţilor în Parlament;

e) preşedintelui Adunării Populare a Găgăuziei;

f) membrilor Guvernului;

g) preşedintelui Curţii Constituţionale;

h) preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii;

i) preşedintelui Curţii Supreme de Justiţie;

i1) Avocatului Poporului, Avocatului Poporului pentru drepturile copilului;

j) preşedintelui Curţii de Conturi;

k) Procurorului General;

k1) președintelui Consiliului Superior al Procurorilor;

l) directorului general al Serviciului Vamal;

m)   -  abrogat;

n) directorului Serviciului de Informaţii şi Securitate;

o) consilierilor Preşedintelui Republicii Moldova;

o1) secretarului general al Aparatului Preşedintelui Republicii Moldova;

p) secretarului general al Guvernului;

p1) secretarului general al Parlamentului;

q) Guvernatorului Băncii Naţionale a Moldovei;

r) consilierului Primului-ministru în domeniul cooperării externe;

s) personalului diplomatic al aparatului central al Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene;

t) personalului diplomatic şi consular al misiunilor diplomatice ale Republicii Moldova peste hotare;

u) personalului diplomatic al misiunilor Republicii Moldova de pe lîngă organismele internaţionale, precum şi reprezentanţilor Republicii Moldova în organismele internaţionale;

v) curierilor diplomatici;

w) soţiilor/soţilor Preşedintelui Republicii Moldova, Preşedintelui Parlamentului, Primului-ministru, ministrului afacerilor externe şi integrării europene;

x) soţiilor/soţilor, fiilor și fiicelor cu vîrsta sub 18 ani și celor cu vîrsta sub 23 de ani care urmează în străinătate studii secundare generale sau profesionale, medii de specialitate, superioare, învățămînt de zi și nu sînt căsătoriți, precum şi persoanelor inapte de muncă, indiferent de vîrstă, aflate la întreţinerea persoanelor menţionate la lit.t) şi u), cu excepţia reprezentanţilor Republicii Moldova în organismele internaţionale, care domiciliază împreună cu ele în perioada aflării lor în serviciul diplomatic;

y) cetăţenilor Republicii Moldova care au ocupat funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova, de Preşedinte al Parlamentului, de Prim-ministru, de Preşedinte al Prezidiului Sovietului Suprem al R.S.S.Moldoveneşti, precum şi soţiilor/soţilor acestora;

z) cetăţenilor Republicii Moldova care au rangul diplomatic de ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al Republicii Moldova, precum şi soţiilor/soţilor acestora;

z1) Mitropolitului Chişinăului şi al întregii Moldove, precum și Arhiepiscopului Chișinăului, Mitropolit al Basarabiei și Exarh al Plaiurilor;

z2) reprezentantului permanent al Guvernului Republicii Moldova (Agentului guvernamental) la Curtea Europeană a Drepturilor Omului;

z3) preşedintelui Camerei de Comerţ şi Industrie;

z4) conducătorilor de instituţii numiţi de Parlament.


Art 3-1 Legea Privind actele de identitate din sistemul naţional de paşapoarte în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №273 din 09.11.1994

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021