Articolul 6 din Legea Privind calitatea apei potabile în Republica Moldova. Punctul de conformitate

(1) Calitatea apei potabile este conformă dacă valorile stabilite pentru parametrii de calitate corespund celor prevăzute în anexă în următoarele puncte de prelevare a probelor:

a) la robinetul consumatorului, în punctul de intrare în clădire și la cișmelele stradale, în cazul apei potabile furnizate prin rețeaua de distribuție;

b) în punctul de curgere a apei din rezervor/cisternă, în cazul apei potabile furnizate în acest mod;

c) în punctul în care apa se îmbuteliază în sticle sau alte recipiente destinate comercializării, în cazul apei potabile îmbuteliate;

d) în punctul din care apa este preluată în procesul de producere la întreprinderile alimentare.

(2) Dacă, în situația prevăzută la alin. (1) lit. a), se constată că valorile parametrilor nu se încadrează în valorile stabilite în anexă din cauza sistemului casnic de distribuție sau a modului de întreținere a acestuia, se consideră că au fost îndeplinite obligațiile ce revin producătorului de apă potabilă, respectiv, operatorului, cu excepția situației în care apa este furnizată direct consumatorului, iar producătorul, respectiv, operatorul este responsabil și de întreținerea rețelelor interioare.

(3) În cazul constatării situației prevăzute la alin. (2):

a) operatorii notifică autoritățile administrației publice locale și/sau proprietarii despre măsurile adecvate de remediere și întreținere a rețelei sau despre tehnicile adecvate de tratare ce trebuie aplicate pentru a reduce sau a elimina riscul de neconformare la parametrii de calitate ai apei potabile, informînd simultan Agenția Națională pentru Sănătate Publică;

b) Agenția Națională pentru Sănătate Publică notifică consumatorii vizați despre măsurile suplimentare ce trebuie adoptate pentru prevenirea îmbolnăvirilor, dacă acestea se impun.

Art 6 Legea Privind calitatea apei potabile în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №182 din 19.12.2019

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021