Articolul 9 din Legea Privind calitatea apei potabile în Republica Moldova. Remedierea cazurilor de neconformitate a calității apei potabile

(1) Neîncadrarea în valorile stabilite pentru parametrii prevăzuți în tabelul 3 din anexă este analizată în termen de 24 de ore din momentul depistării faptului de neîncadrare de către Agenția Națională pentru Sănătate Publică, precum și de către producătorii, operatorii și consumatorii implicați, în scopul identificării cauzei.

(2) Dacă, după toate măsurile luate pentru îndeplinirea condițiilor specificate la art. 4 alin. (1), apa potabilă nu întrunește valorile stabilite pentru parametrii prevăzuți în anexă, se aplică dispozițiile art. 6 alin. (3), iar Agenția Națională pentru Sănătate Publică dispune întreprinderea măsurilor de urgență necesare pentru restabilirea calității apei. Se dă prioritate acțiunilor corective pentru parametrii a căror depășire reprezintă un pericol pentru sănătatea umană.

(3) Agenția Națională pentru Sănătate Publică dispune interzicerea sau restricționarea utilizării apei dacă s-au înregistrat neconformități față de valorile admise ale parametrilor și dacă apa constituie un pericol pentru sănătatea umană, verificînd dacă au fost luate toate măsurile pentru protejarea sănătății umane. În astfel de cazuri, consumatorii sînt informați imediat și primesc toate recomandările ce se impun.

(4) Agenția Națională pentru Sănătate Publică, împreună cu autoritățile publice locale, decide fie interzicerea, fie restricționarea utilizării apei în funcție de riscurile pentru sănătatea populației generate de întreruperea alimentării cu apă potabilă sau de restricțiile la utilizarea acesteia.

(5) În cazul neconformității cu valorile parametrilor sau cu specificațiile prevăzute în tabelul 3 din anexă, Agenția Națională pentru Sănătate Publică analizează dacă această neconformitate reprezintă un risc pentru sănătatea umană și dispune luarea măsurilor pentru restabilirea calității apei în scopul protejării sănătății umane.

(6) În orice situație în care sînt luate măsuri de remediere, Agenția Națională pentru Sănătate Publică asigură informarea consumatorilor.

Art 9 Legea Privind calitatea apei potabile în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №182 din 19.12.2019

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021