Articolul 14 din Legea Privind controlul de stat asupra activităţii de întreprinzător în Republica Moldova. Periodicitatea controalelor planificate

(1) Unul și același organ de control nu este în drept să efectueze controlul planificat mai mult decît o dată într-un an calendaristic asupra uneia și aceleiași persoane sau asupra unuia și aceluiași obiect al controlului în cazul în care persoana deține mai multe obiecte distincte, amplasate separat de sediu și de alte obiecte, cu excepţia cazurilor în care se impune o frecvenţă mai înaltă a controalelor conform metodologiei de planificare a controlului în baza criteriilor de risc, aplicată domeniului de control în cauză.

(2) Limita de timp indicată la alin. (1) nu se aplică pentru inițierea controalelor inopinate, efectuate conform secţiunii a 2-a din prezentul capitol. Faptul desfășurării controlului inopinat se ia în considerare la întocmirea următorului plan de control.

(3) Dispoziţiile alin. (1) nu se aplică în cazul reorganizării sau lichidării persoanei supuse controlului.

(4) Dispoziţiile alin. (1) se aplică şi în cazul reorganizării organului de control și atribuirii totale sau parţiale a competenţelor acestuia altui organ de control.

Art 14 Legea Privind controlul de stat asupra activităţii de întreprinzător în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №131 din 08.06.2012

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului