Articolul 4 din Legea Privind controlul de stat asupra activităţii de întreprinzător în Republica Moldova. Prevederi generale privind controalele

(1) Se consideră control orice formă de verificare, revizie, audit, evaluare şi/sau analiză exercitată de către un organ de control, cu scopul de a constata respectarea legislației și de a verifica unele fapte relevante pentru domeniul de control al organului în cauză, la faţa locului şi/sau prin solicitare directă de la persoana controlată a documentaţiei şi a altei informaţii prin poştă, inclusiv prin poșta electronică, sau prin telefon, informaţie pe care aceasta, în virtutea legii, nu este obligată să o ofere.

(1-1) Nu se consideră control de stat în sensul prezentei legi solicitarea informației de către organul de control fără efectuarea unei vizite la fața locului, dacă această informație este indispensabilă pentru planificarea controalelor în baza criteriilor de risc, conform metodologiei aferente domeniului de control, și este deținută de persoana supusă controlului.

(1-2) În timpul desfășurării controlului, organul de control poate solicita doar informația care este obligatorie de a fi deținută și acordată conform legii de către persoana supusă controlului.

(1-3) La efectuarea controlului planificat sau inopinat, organul de control are în vedere prioritar posibilitatea efectuării controlului prin solicitare directă de la persoana controlată a documentaţiei şi a altei informaţii conform alin.(12). Doar în cazul insuficienţei documentaţiei şi informaţiei deţinute pentru a stabili respectarea legislaţiei de către persoana supusă controlului sau reieşind din tipul controlului şi analiza riscurilor, organul de control va realiza controlul la faţa locului.

(1-4) În cazul efectuării controlului prin solicitare directă de la persoana controlată a documentaţiei şi a altei informaţii, aceasta, în termen de 5 zile lucrătoare de la data recepţionării solicitării motivate, este obligată să prezinte organului de control informaţia şi documentele specificate în solicitare. Neprezentarea informaţiei solicitate constituie temei pentru iniţierea, în termen de 10 zile lucrătoare, a unui control la faţa locului.

(1-5) La depistarea unor erori şi/sau neconcordanţe în documentele şi informaţiile prezentate de persoana controlată, organul de control solicită acesteia prezentarea de explicaţii în scris în termen de 5 zile lucrătoare de la solicitare. Odată cu transmiterea explicaţiilor scrise asupra erorilor şi/sau neconcordanţelor, persoana controlată are dreptul să prezinte suplimentar acte doveditoare ce confirmă autenticitatea informaţiilor şi documentelor prezentate.

(1-6) În cadrul controlului la faţa locului, organul de control nu are dreptul să solicite de la persoana controlată documente şi informaţii care au fost prezentate anterior, în urma solicitării directe de la aceasta a documentaţiei şi a altei informaţii.

(2) Organul de control este în drept să efectueze controlul asupra persoanei supuse controlului doar în cazul în care legea stabilește procedura, durata controlului, precum și dreptul organului de a efectua controlul în cazul și circumstanțele date. Organul de control este în drept să efectueze controlul doar în privința aspectelor ce țin de competența sa, stabilită expres de lege.

(2-1) Au dreptul să inițieze și să desfășoare controlul doar autoritățile/ instituțiile publice stabilite în anexa la prezenta lege, în limitele corespunzătoare.

(2-2) Autoritățile învestite prin lege cu atribuția de control de stat asupra activității de întreprinzător în sensul prezentei legi nu realizează din inițiativă proprie activități de menținere, asigurare și restabilire a ordinii și securității publice sau de prevenire, investigare și descoperire a infracțiunilor. Organele de drept învestite prin lege cu atribuția de menținere și asigurare a ordinii publice, precum și de investigare și prevenire a infracțiunilor, nu pot iniția și efectua controlul în sensul prezentei legi.

(3) Dacă un organ de control constată că este necesar a efectua, la o singură persoană, controale în mai multe domenii ce țin de competența organului în cauză, acesta are obligația de a reduce la maximum numărul de vizite prin combinarea și comasarea domeniilor de control. Organul de control efectuează un singur control pentru mai multe domenii relevante pentru persoana supusă controlului dacă acest lucru este justificat în baza analizei și evaluării riscurilor.

(4) Se interzice suprapunerea domeniilor de control între organele de control.

(5) Toate cheltuielile ce ţin de efectuarea controalelor sînt suportate de organele de control, cu excepţia cazurilor prevăzute expres de lege.

(6) Este obligatorie efectuarea controalelor comune, cu excepția cazurilor cînd acestea nu sînt oportune și/sau afectează substanțial eficiența controlului, cu respectarea condiţiilor privind periodicitatea controalelor planificate şi a altor cerinţe privind modul de efectuare a controalelor, stabilite de prezenta lege.

(7) În baza planurilor publicate ale controalelor, organele de control sînt obligate să-și coordoneze acțiunile în privința controlului preconizat și să facă schimb de informații în cazul aceluiași obiect și/sau în cazul aceleiași persoane supuse controlului.

(7-1) Organul de control nu este în drept să inițieze controlul dacă informația necesară pentru a constata respectarea legislației este deținută de organul de control sau poate fi obținută de la alte organe de control și/sau supraveghere, din registre oficiale sau din orice surse accesibile organului în cauză, precum și dacă nu au fost epuizate alte modalități decît controlul de stat, accesibile organului de control, de constatare a respectării legislației de către persoanele care urmează a fi supuse controlului.

(8) Organul de control este obligat să păstreze timp de 7 ani toate documentele ce ţin de realizarea controlului, inclusiv delegaţia de control, procesele-verbale de control, copiile documentelor anexate şi alte acte. Ulterior acestea vor fi transmise autorităţilor competente în conformitate cu legislaţia cu privire la Fondul Arhivistic al Republicii Moldova.

(9) Schimbul de informaţii între organele de control şi/sau dintre acestea şi autoritatea administraţiei publice centrale de de supraveghere a controalelor se efectuează în mod electronic. La decizia comună a organelor care fac schimb de informații sau la decizia autorității administrației publice centrale de supraveghere a controalelor, schimbul de informații se efectuează și pe suport de hîrtie.

(10) Controalele planificate efectuate pe parcursul primilor 3 ani de activitate de la data înregistrării de stat a persoanei care practică activitate de întreprinzător au caracter consultativ și nu se vor solda cu sancțiuni sau măsuri restrictive, cu excepția cazurilor cînd în cadrul controlului se depistează încălcări foarte grave în sensul prezentei legi.

(11) Organul de control nu este în drept să supună controlului o perioadă de activitate a persoanei care desfășoară activitate de întreprinzător mai mare de 3 ani de pînă la data începerii controlului. Actele și acțiunile anterioare perioadei supuse controlului se verifică doar în privința consecințelor acestora dacă acestea s-au produs în interiorul perioadei supuse controlului.

(12) În cadrul zonelor economice libere se planifică și se efectuează doar controale comune, în baza unui plan al controalelor distinct și consolidat, corespunzător unei zone economice libere, aprobat în conformitate cu prevederile legii.

Art 4 Legea Privind controlul de stat asupra activităţii de întreprinzător în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №131 din 08.06.2012

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului