Articolul 2 din Legea Privind declararea voluntară și stimularea fiscală în Republica Moldova. Noţiuni utilizate

În sensul prezentei legi, se utilizează următoarele noţiuni:

proprietar nominal – persoana fizică care este deţinătoare de jure a bunurilor, dar care nu este deţinătoare de facto a acestora;

reprezentant – persoana fizică cetățean al Republicii Moldova care este reprezentant legal al subiectului declarării voluntare conform prezentei legi;

bunuri – mijloacele băneşti, bunurile imobiliare, valorile mobiliare, cotele-părţi în întreprinderi, mijloacele de transport, precum și diferențele pozitive rezultate din reevaluarea bunurilor imobiliare și a mijloacelor de transport, atît din Republica Moldova, cît şi din străinătate, care nu au fost declarate anterior de către proprietarii de facto ai acestora, precum și bunurile imobiliare și mijloacele de transport, atît din Republica Moldova, cît şi din străinătate, care au fost declarate la valori reduse;

bunuri imobiliare – terenurile, porţiunile de subsol, obiectivele acvatice separate, plantaţiile prinse de rădăcini, clădirile, construcţiile şi orice alte lucrări legate solid de pămînt, precum şi tot ceea ce, în mod natural sau artificial, este încorporat durabil în acestea, adică bunurile a căror deplasare nu este posibilă fără a se cauza prejudicii considerabile destinaţiei lor;

mijloace băneşti – moneda naţională sau valuta străină, atît din Republica Moldova, cît şi din străinătate;

declarare voluntară a bunurilor – declararea benevolă de către subiecţii declarării sau de către reprezentanţii acestora a bunurilor pentru care a fost achitată taxa de declarare voluntară a bunurilor;

stimularea fiscală:

a) la plățile administrate de Serviciul Fiscal de Stat – anularea sumelor amenzilor aferente bugetului de stat sau fondurilor asigurării obligatorii de asistenţă medicală și majorărilor de întîrziere (penalităților) calculate pentru neplata în termen a impozitelor, taxelor și a altor plăți obligatorii aferente bugetului de stat, inclusiv la defalcările de la impozitele şi taxele de stat aferente bugetelor locale, potrivit cotelor procentuale stabilite conform legislației în vigoare, sau fondurilor asigurării obligatorii de asistenţă medicală, neachitate la data punerii în aplicare a prezentei legi, inclusiv amînate sau eșalonate conform legislației în vigoare, reflectate în sistemul de evidență al Serviciului Fiscal de Stat, inclusiv în evidența specială, cu condiția achitării, pînă în data de 20 decembrie 2018 inclusiv, a plăților de bază la impozite, taxe, la alte plăți aferente bugetului de stat, inclusiv la defalcările de la impozitele şi taxele de stat aferente bugetelor locale, potrivit cotelor procentuale stabilite conform legislației în vigoare, respectiv aferente fondurilor asigurării obligatorii de asistenţă medicală, administrate de Serviciul Fiscal de Stat;

b) la plățile administrate de Serviciul Vamal – anularea sumelor amenzilor aferente bugetului de stat și majorărilor de întîrziere (penalităților) calculate pentru neplata în termen a impozitelor, taxelor și altor plăți obligatorii aferente bugetului de stat, neachitate la data punerii în aplicare a prezentei legi, inclusiv amînate sau eșalonate conform legislației în vigoare, reflectate în sistemul de evidență al Serviciului Vamal, inclusiv în evidența specială, cu condiția achitării, pînă în data de 20 decembrie 2018 inclusiv, a plăților de bază la impozite, taxe, la alte plăți aferente bugetului de stat, administrate de Serviciul Vamal;

c) la plățile administrate de Casa Naţională de Asigurări Sociale – anularea sumelor amenzilor aferente bugetului asigurărilor sociale de stat și majorărilor de întîrziere (penalităților) calculate pentru neplata în termen a contribuţiei de asigurări sociale, neachitate la data punerii în aplicare a prezentei legi, inclusiv amînate sau eșalonate conform legislației în vigoare, reflectate în sistemul de evidență al Casei Naționale de Asigurări Sociale, inclusiv în evidența specială, cu condiția achitării, pînă în data de 20 decembrie 2018 inclusiv, a contribuțiilor de asigurări sociale și a altor plăți aferente bugetului asigurărilor sociale de stat;

plăţi de bază – impozitele, taxele şi alte plăţi obligatorii la buget, inclusiv cele din evidența specială, cu excepţia majorărilor de întîrziere (penalităţilor) şi/sau a amenzilor.

Art 2 Legea Privind declararea voluntară și stimularea fiscală în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №180 din 26.07.2018

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021