Articolul 37 din Legea Privind emisiile industriale în Republica Moldova. Valori-limită de emisie pentru instalațiile mari de ardere

(1) Gazele reziduale de la instalațiile mari de ardere sunt evacuate în mod controlat, prin intermediul unui coș care conține unul sau mai multe canale.

(2) Înălțimea coșului este calculată luând în considerare condițiile de evacuare a gazelor reziduale, astfel încât să se protejeze mediul şi sănătatea umană.

(3) Autorizațiile emise pentru instalațiile care au în componența lor instalații mari de ardere autorizate înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi sau ai căror operatori au depus o solicitare completă de autorizare înainte de această dată includ condiții care să asigure că emisiile în aer provenite de la aceste instalații nu depășesc valorile-limită de emisie prevăzute în anexa nr. 10 partea 1.

(4) Autorizațiile emise pentru instalațiile care cuprind instalații mari de ardere ce nu cad sub incidența alin. (3) includ condiții prin care să se asigure că emisiile în aer provenite de la aceste instalații nu depășesc valorile-limită de emisie prevăzute în anexa nr. 10 partea a 2-a.

(5) Valorile-limită de emisie prevăzute în anexa nr. 10 părțile 1 și 2 se aplică emisiilor evacuate prin fiecare coș comun, în funcție de puterea termică instalată totală a întregii instalații de ardere. În cazul în care anexa nr. 10 prevede că valorile-limită de emisie se pot aplica unei părți a instalației mari de ardere care are un număr limitat de ore de funcționare, valorile-limită respective se aplică emisiilor părții respective a instalației, dar sunt stabilite în funcție de puterea termică instalată totală a întregii instalații de ardere.

(6) În cazul în care operatorul nu poate să respecte valorile-limită de emisie prevăzute la alin. (3) şi (4) pentru dioxidul de sulf din cauza unei întreruperi a aprovizionării cu combustibil cu conținut redus de sulf, ca urmare a unei crize considerabile, Agenția de Mediu poate acorda o derogare, pentru o perioadă de maximum 6 luni, de la obligația de a respecta valorile-limită de emisie menționate pentru o instalație mare de ardere care folosește, în mod normal, combustibil cu conținut redus de sulf.

(7) Agenția de Mediu poate acorda o derogare de la obligația de a respecta valorile-limită de emisie prevăzute la alin. (3) şi (4) în cazul în care o instalație mare de ardere care folosește numai combustibil gazos trebuie să recurgă, în mod excepțional, la utilizarea altor tipuri de combustibil din cauza unei întreruperi neașteptate a aprovizionării cu gaz şi, din acest motiv, ar trebui să fie dotată cu un echipament secundar de reducere a emisiilor. Perioada pentru care se acordă derogarea nu trebuie să depășească 10 zile, cu excepția cazului în care există o necesitate stringentă de a menține alimentarea cu energie.

(8) Operatorul informează imediat Agenția de Mediu cu privire la fiecare caz specific prevăzut la alin. (7).

(9) În cazul extinderii unei instalații mari de ardere, valorile-limită de emisie prevăzute în anexa nr. 10 partea a 2-a se aplică părții extinse a instalației afectate de modificare şi sunt stabilite în funcție de puterea termică instalată totală a întregii instalații de ardere.

(10) În cazul în care modificarea unei instalații mari de ardere generează riscuri asupra mediului şi afectează o parte a instalației cu o putere termică mai mare sau egală cu 50 MW, valorile-limită de emisie prevăzute în anexa nr. 10 partea a 2-a se aplică acelei părți a instalației care a fost modificată, în funcție de puterea termică instalată totală a întregii instalații de ardere.

(11) Valorile-limită de emisie prevăzute în anexa nr. 10 părțile 1 și 2 nu se aplică instalațiilor mari de ardere cu motoare diesel și cazanelor de recuperare din cadrul instalațiilor de fabricare a celulozei.

Art 37 Legea Privind emisiile industriale în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №227 din 30.09.2022

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului