Articolul 47 din Legea Privind emisiile industriale în Republica Moldova. Solicitarea şi condiţiile de autorizare pentru instalațiile de incinerare şi de coincinerare a deșeurilor

(1) Funcționarea instalațiilor de incinerare şi de coincinerare a deșeurilor se realizează în baza autorizației integrate de mediu sau a autorizaţiei de mediu.

(2) Pentru instalațiile de incinerare şi de coincinerare a deșeurilor, dosarul tehnic prevăzut la art. 15 conține suplimentar o descriere a măsurilor ce garantează îndeplinirea următoarelor cerințe:

a) instalația este concepută, echipată, întreținută și exploatată astfel încât să fie respectate prevederile prezentului capitol, ținând cont de categoriile de deșeuri incinerate sau coincinerate;

b) căldura rezultată prin incinerare și coincinerare se valorifică, atunci când este posibil, prin generare de căldură, abur sau electricitate;

c) reziduurile produse vor fi cât mai reduse și mai puțin nocive și, după caz, reciclate;

d) eliminarea reziduurilor a căror generare nu poate fi evitată ori redusă sau care nu pot fi reciclate se va realiza cu respectarea Legii nr. 209/2016 privind deșeurile.

(3) Autorizația integrată de mediu sau autorizaţia de mediu pentru instalațiile de incinerare şi coincinerare a deșeurilor conține suplimentar următoarele date:

a) lista tuturor tipurilor de deșeuri care pot fi tratate utilizând, dacă este posibil, cel puțin tipurile de deșeuri prevăzute în Lista deșeurilor, aprobată de Guvern, cuprinzând, după caz, informații privind cantitatea de deșeuri din fiecare tip;

b) capacitatea totală de incinerare sau de coincinerare a instalației;

c) valorile-limită de emisie în aer și apă;

d) cerințele privind pH-ul, temperatura și debitul

evacuărilor de ape uzate;

e) procedurile și frecvențele de prelevare a probelor și de măsurare care trebuie utilizate pentru a respecta condițiile stabilite pentru monitorizarea emisiilor;

f) durata maximă admisibilă a opririlor, dereglărilor sau deficiențelor tehnice inevitabile ale sistemelor de epurare sau de măsurare, în timpul cărora emisiile în atmosferă și evacuările de ape uzate pot depăși valorile-limită de emisie prevăzute.

(4) Autorizația integrată de mediu sau autorizaţia de mediu emisă pentru instalațiile de incinerare și de coincinerare a deșeurilor periculoase include suplimentar faţă de cerinţele de la alin. (3) următoarele informaţii:

a) o listă a cantităților de deșeuri periculoase din diferite categorii care pot fi tratate;

b) debitul masic minim și maxim, valorile calorifice minime și maxime și conținutul maxim de policlorobifenili, pentaclorofenol, clor, fluor, sulf, metale grele și de alte substanțe poluante.

(5) Agenția de Mediu stabileşte categoriile de deșeuri care se includ în autorizația integrată de mediu și în autorizaţia de mediu și care pot fi coincinerate în anumite categorii de instalaţii de coincinerare a deșeurilor.

(6) Agenția de Mediu reexaminează periodic și actualizează, după caz, condițiile autorizaţiei integrate de mediu conform art. 24.

Art 47 Legea Privind emisiile industriale în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №227 din 30.09.2022

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului