Articolul 3 din Legea Privind funcționarea în condiții de siguranță a obiectivelor industriale și a instalațiilor tehnice potențial periculoase în Republica Moldova. Cadrul normativ din domeniul securității industriale

(1) Realizarea prevederilor prezentei legi se asigură prin:

a) actele normative elaborate de Ministerul Economiei și aprobate de Guvern;

b) normele și regulile de securitate în domeniul securității industriale (în continuare – norme și reguli de securitate), aprobate prin actele normative ale Ministerului Economiei;

c) documentele normative în construcții, elaborate de Organul național de dirijare în construcții potrivit Legii nr. 721/1996 privind calitatea în construcții.

(2) Actele normative aprobate de Guvern stabilesc inclusiv:

a) principiile și regulile generale de activitate în domeniul securității industriale, reglementările tehnice care stabilesc cerințe pentru instalațiile tehnice/sistemele tehnologice în scopul introducerii lor/punerii lor la dispoziție pe piață sau punerii lor în funcțiune, care nu cad sub incidența anexei nr. 3 din Legea nr. 235/2011 privind activitățile de acreditare și de evaluare a conformității;

b) reguli și proceduri privind cercetarea tehnică a cauzelor avariilor și ale incidentelor, inclusiv privind notificarea acestora;

c) modul de interacțiune a Agenției pentru Supraveghere Tehnică cu operatorii, cu persoanele juridice specializate, cu organismele de inspecție acreditate și cu centrele specializate de instruire;

d) conceptul sistemului informațional „Registrul de stat al obiectivelor industriale și instalațiilor tehnice potențial periculoase” și regulamentul privind modul de ținere a acestuia;

e) lista documentelor necesare pentru înregistrarea obiectivelor industriale și a instalațiilor tehnice potențial periculoase în Registrul de stat al obiectivelor industriale și instalațiilor tehnice potențial periculoase;

f) modul de atestare a personalului care activează în domeniul securității industriale, profesiile raportate la activitățile din domeniul securității industriale, pentru care se acordă permis de exercitare, și metodologia de formare a tarifelor pentru atestare.

(3) Normele și regulile de securitate se identifică prin sigla „NRS”, se elaborează în baza legislației naționale, în conformitate cu reglementările și standardele europene și internaționale și stabilesc:

a) cerințe și reguli privind exploatarea în siguranță a obiectivelor industriale potențial periculoase;

b) cerințe tehnice, reguli, proceduri și norme pentru întreținerea instalațiilor tehnice potențial periculoase;

c) cerințe față de personalul care execută lucrări de sudură și controlul nedistructiv;

d) norme procedurale, documentele necesare și cerințele de bază pentru efectuarea inspecției la fiecare categorie de obiective industriale sau instalații tehnice potențial periculoase.

(4) Normele și regulile de securitate se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova și se plasează pe pagina web oficială a Agenției pentru Supraveghere Tehnică.

Art 3 Legea Privind funcționarea în condiții de siguranță a obiectivelor industriale și a instalațiilor tehnice potențial periculoase în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №151 din 09.06.2022

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului