Articolul 11 din Legea Privind prevenirea şi combaterea traficului de fiinţe umane în Republica Moldova. Atribuţiile organelor de drept în domeniul prevenirii şi combaterii traficului de fiinţe umane

(1) Ministerul Afacerilor Interne şi instituţiile subordonate acestuia:

a) depistează şi combat infracţiunile de trafic de fiinţe umane şi cele conexe acestora;

b) gestionează şi analizează date privind traficul de fiinţe umane;

c) identifică victimele traficului de fiinţe umane, le acordă protecţia necesară şi/sau le referă serviciilor de protecţie şi asistenţă socială;

d) întreprind măsuri de prevenire a traficului de fiinţe umane.

(2) Ministerul Afacerilor Interne, prin organele sale specializate în prevenirea şi combaterea traficului de fiinţe umane, desfăşoară activităţi operative de investigaţie, de urmărire penală, de cooperare internaţională, de identificare şi protecţie a victimelor traficului de fiinţe umane, de analiză şi informaţie, stimulează crearea unor centre zonale de prevenire şi combatere a traficului de fiinţe umane.

(3) Ministerul Afacerilor Interne, cu sprijinul unor alte ministere şi departamente, elaborează, administrează şi actualizează baza de date privind fenomenul traficului de fiinţe umane, cu respectarea confidenţialităţii datelor personale ale victimelor acestui trafic, în conformitate cu prevederile art.21.

(4) Ministerul Afacerilor Interne, în comun cu Procuratura Generală, efectuează studii în vederea depistării şi înlăturării cauzelor şi condiţiilor ce favorizează traficul de fiinţe umane şi publică semestrial în mass-media informaţii statistice şi rapoarte de analiză privind prevenirea şi combaterea traficului de fiinţe umane şi protecţia victimelor lui.

(5) Procuratura, în limitele competenţei, desfăşoară activităţi de prevenire şi combatere a traficului de fiinţe umane în conformitate cu legislaţia în vigoare, coordonează, conduce şi exercită urmărirea penală în cauze legate de acest trafic, reprezintă învinuirea, în numele statului, în instanţă de judecată, supraveghează respectarea drepturilor omului, inclusiv ale victimelor traficului, întreprinde alte măsuri necesare în domeniu. În cadrul Procuraturii Generale și al Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, se creează o subdiviziune specializată în prevenirea şi combaterea traficului de fiinţe umane.

(6) Serviciul de Informaţii şi Securitate şi organele lui teritoriale desfăşoară activităţi de prevenire şi combatere a traficului de fiinţe umane prin intermediul depistării legăturilor organizaţiilor internaţionale şi ale grupurilor criminale organizate cu traficanţii de fiinţe umane, prin alte activităţi desfăşurate în limitele competenţei sale.

(7) Pe lîngă Procurorul General, se va crea un consiliu coordonator al organelor de drept cu atribuţii în domeniul combaterii traficului de fiinţe umane . Componenţa nominală a consiliului coordonator, precum şi modul de desfăşurare a activităţii acestuia se aprobă de către Procurorul General.

(8) Organele de drept prezintă anual, nu mai tîrziu de 15 ianuarie, consiliului coordonator de pe lîngă Procurorul General rapoarte despre respectarea în ţară a legislaţiei privind prevenirea şi combaterea traficului de fiinţe umane, iar Procurorul General prezintă, pînă la 15 februarie, rapoartele respective Comitetului naţional.

Art 11 Legea Privind prevenirea şi combaterea traficului de fiinţe umane în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №241 din 20.10.2005

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului