Articolul 22 din Legea Privind prevenirea şi combaterea traficului de fiinţe umane în Republica Moldova. Atribuţiile misiunilor diplomatice şi ale oficiilor consulare ale Republicii Moldova în acordarea de protecţie şi asistenţă victimelor traficului de fiinţe umane

(1) Misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale Republicii Moldova au următoarele atribuţii:

a) acordă protecţie şi asistenţă cetăţenilor Republicii Moldova identificaţi drept victime ale traficului de fiinţe umane, contribuie la repatrierea acestora în conformitate cu prevederile tratatelor internaţionale la care Republica Moldova este parte, ale legislaţiei ţării de reşedinţă, precum şi în conformitate cu prevederile legislaţiei Republicii Moldova;

b) eliberează cu titlu gratuit, în termene restrînse, în comun cu structurile teritoriale ale Agenției Servicii Publice, documente sau orice alte acte necesare repatrierii în Republica Moldova a cetăţenilor Republicii Moldova care au devenit victime ale traficului de fiinţe umane, în cazul lipsei actelor de identitate;

c) difuzează către cei interesaţi materiale informative privind drepturile victimelor traficului de fiinţe umane potrivit legislaţiei Republicii Moldova şi legislaţiei statului de reşedinţă;

d) asigură autorităţile administraţiei publice şi organele judiciare ale statului de reşedinţă sau din ţările unde au misiuni acreditate cu informaţii despre legislaţia Republicii Moldova în domeniul prevenirii şi combaterii traficului de fiinţe umane, privind drepturile victimelor, protecţia şi asistenţa acestora, inclusiv adresele centrelor de asistenţă şi protecţie a victimelor traficului de fiinţe umane.

(2) Şefii misiunilor diplomatice şi ai oficiilor consulare vor desemna un diplomat din cadrul lor ca responsabil de aplicarea procedurii de repatriere a cetăţenilor moldoveni victime ale traficului de fiinţe umane, de protecţia şi asistenţa acestora pe durata şederii lor în ţara de tranzit sau destinaţie, precum şi de cooperarea în acest domeniu cu autorităţile administraţiei publice şi organizaţiile din Republica Moldova.

Art 22 Legea Privind prevenirea şi combaterea traficului de fiinţe umane în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №241 din 20.10.2005

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului