Articolul 33-12 din Legea Privind protecţia consumatorilor* în Republica Moldova. Alerte

(1) Orice autoritate competentă notifică fără întârziere biroului unic de legătură orice suspiciune întemeiată privind producerea unei încălcări sancționate prin prezentul capitol care poate afecta interesele consumatorilor.

(2) Atunci când notifică în temeiul alin. (1) o suspiciune privind producerea unei încălcări sancționate prin prezentul capitol, adică atunci când emite o alertă, autoritatea competentă furnizează, în special și dacă acestea sunt disponibile, următoarele informații:

a) o descriere a acțiunii sau a omisiunii care constituie o încălcare;

b) detalii privind produsul sau serviciul vizat de încălcare;

c) denumirile statelor care sunt sau ar putea fi vizate de încălcare;

d) identitatea comerciantului sau a comercianților care răspund ori sunt suspectați că răspund de încălcare;

e) temeiul juridic al eventualelor măsuri;

f) o descriere a procedurilor judiciare, a măsurilor de asigurare a respectării legislației sau a altor măsuri luate referitoare la încălcare, precum și stadiul acestora, termenele și durata lor;

g) identitatea autorităților competente însărcinate cu procedurile judiciare și cu alte măsuri.

(3) Atunci când emit o alertă, autoritățile competente solicită autorităților competente și birourilor unice de legătură interesate în cadrul cooperării transfrontaliere să verifice dacă, pe baza informațiilor disponibile sau ușor accesibile autorităților competente interesate, există suspiciuni privind producerea unor încălcări transfrontaliere similare sau dacă s-au luat deja măsuri de asigurare a respectării legislației împotriva unor astfel de încălcări. Autoritățile competente în cadrul cooperării transfrontaliere răspund solicitării fără întârziere.

Art 33-12 Legea Privind protecţia consumatorilor* în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №103 din 13.03.2003

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului