Articolul 18 din Legea Privind protecţia desenelor şi modelelor industriale în Republica Moldova. Efectele hotărîrii judecătoreşti privind dreptul noului titular asupra desenului sau modelului industrial înregistrat

(1) Dacă, în urma unei proceduri legale iniţiate în temeiul art.17 alin.(2), are loc schimbarea completă a titularului unui desen sau al unui model industrial înregistrat, licenţele şi celelalte drepturi acordate de titularul iniţial se consideră nule şi se sting în momentul înscrierii persoanei îndreptăţite în Registrul naţional de desene şi modele industriale înregistrate.

(2) Dacă, înainte de înscrierea în Registrul naţional de desene şi modele industriale înregistrate a iniţierii procedurii legale prevăzute la art.17 alin.(2), a utilizat desenul sau modelul industrial în Republica Moldova ori se pregătea în mod serios şi efectiv în acest sens, titularul desenului sau modelului industrial înregistrat sau un licenţiat îl poate utiliza în continuare cu condiţia să solicite, în termen de 3 luni, o licenţă neexclusivă noului titular înscris în Registrul naţional de desene şi modele industriale înregistrate. Licenţa trebuie acordată pentru o perioadă rezonabilă şi în condiţii rezonabile. Această prevedere nu se aplică dacă titularul desenului sau al modelului industrial înregistrat ori licenţiatul a acţionat cu rea-credinţă în momentul în care a început să utilizeze desenul sau modelul industrial, sau licenţa ori se pregătea pentru o astfel de exploatare.

Art 18 Legea Privind protecţia desenelor şi modelelor industriale în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №161 din 12.07.2007

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului