Articolul 63 din Legea Privind protecţia desenelor şi modelelor industriale în Republica Moldova. Dreptul la informare

(1) Dacă, în procesul examinării unui litigiu, s-a constatat că sînt încălcate drepturile asupra unui desen sau model industrial, instanţa de judecată poate cere ca informaţiile privind originea şi reţelele de distribuţie a mărfurilor care încalcă un drept asupra desenului sau modelului industrial să fie furnizate de contravenient şi/sau de orice altă persoană care:

a) a fost găsită în posesia mărfurilor contrafăcute destinate comercializării;

b) a fost găsită în timp ce utiliza cu scop comercial servicii cu produse contrafăcute;

c) a fost găsită în timp ce furniza, cu scop comercial, servicii utilizate în activităţi de contrafacere; sau

d) a fost indicată, de către persoana menţionată la lit. a), b) sau c), ca fiind implicată în acţiunile de producere, fabricare sau distribuire a mărfurilor sau de furnizare a serviciilor.

(2) Informaţiile menţionate la alin. (1) cuprind, după caz:

a) numele şi adresa producătorului, distribuitorului, furnizorului, ale deţinătorilor anteriori ai mărfurilor, precum şi ale vînzătorilor angro şi cu amănuntul predestinaţi;

b) informaţii despre cantităţile produse, livrate, primite sau comandate, precum şi despre preţul mărfurilor.

(3) Alin.(1) şi (2) se aplică fără a aduce atingere altor dispoziţii legale şi de reglementare care:

a) acordă titularului dreptul de a primi informaţii mai detaliate;

b) reglementează utilizarea în cauze civile sau penale a informaţiilor comunicate în conformitate cu prezentul articol;

c) reglementează răspunderea pentru abuzul de dreptul la informare;

d) dau posibilitatea de a fi refuzată prezentarea de informaţii care ar constrînge persoana menţionată la alin.(1) să recunoască propria sa participare sau cea a rudelor sale apropiate la o încălcare a unui drept asupra desenului sau modelului industrial; sau

e) reglementează protecţia confidenţialităţii surselor de informare ori procesarea datelor cu caracter personal.

Art 63 Legea Privind protecţia desenelor şi modelelor industriale în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №161 din 12.07.2007

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului