Articolul 64 din Legea Privind protecţia desenelor şi modelelor industriale în Republica Moldova. Măsurile de asigurare a acţiunii privind încălcarea drepturilor

(1) Dacă s-a constatat faptul sau iminenţa încălcării drepturilor asupra desenului sau modelului industrial, instanţa de judecată poate, la cererea titularului de drepturi, să instituie măsuri de asigurare a acţiunii privind încălcarea drepturilor împotriva contravenientului şi/sau intermediarilor, cum ar fi:

a) să pronunţe cu titlu provizoriu o încheiere de interzicere a oricăror acţiuni ce constituie încălcare a drepturilor asupra desenului sau modelului industrial ori să permită continuarea acţiunilor, cu condiţia depunerii unei cauţiuni suficiente să asigure despăgubirea titularului de drepturi;

b) să pună sechestru pe bunurile suspectate de a încălca drepturile asupra unui desen sau unui model industrial, pentru a preveni introducerea lor în circuitul comercial;

c) să pună sechestru pe orice proprietate a contravenientului – blocarea conturilor bancare, prezentarea documentelor bancare, financiare sau comerciale, dacă încălcarea a fost comisă la scară comercială şi există riscul de nerecuperare a prejudiciilor.

(2) Măsurile de asigurare a drepturilor pot fi stabilite conform art. 60 fără audierea pîrîtului dacă orice întîrziere poate cauza o daună ireparabilă titularului de drepturi sau dacă există riscul de distrugere a probelor. Decizia instanţei va fi adusă imediat la cunoştinţă părţii afectate.

Art 64 Legea Privind protecţia desenelor şi modelelor industriale în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №161 din 12.07.2007

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului