Articolul 55 din Legea Privind protecţia desenelor şi modelelor industriale în Republica Moldova. Renunţarea

(1) Titularul poate renunţa total sau parţial la dreptul asupra desenului sau modelului industrial înregistrat, prin depunere la AGEPI a unei cereri de renunţare. Cererea se consideră depusă după achitarea unei taxe.

(2) AGEPI înregistrează renunţarea şi publică informaţia de rigoare în BOPI în termen de 4 luni de la data depunerii cererii de renunţare. Renunţarea produce efecte după consemnarea sa în Registrul naţional de desene şi modele industriale înregistrate.

(3) Dacă unul dintre titulari renunţă la dreptul asupra desenului sau modelului industrial înregistrat în întregime, certificatul de înregistrare continuă să fie valabil, rămînînd în posesia celorlalţi titulari.

(4) Dacă toţi titularii renunţă la dreptul asupra desenului sau modelului industrial înregistrat în întregime, aceştia sînt obligaţi ca, odată cu depunerea la AGEPI a cererii de renunţare, să notifice autorul despre renunţare. În acest caz, autorul are dreptul preferenţial la obţinerea certificatului de înregistrare pe numele său dacă va depune o cerere în acest sens în decursul a 3 luni de la data cînd titularul l-a notificat despre renunţare.

(5) Prevederile prezentului articol se aplică şi cererii la care s-a adoptat hotărîre de înregistrare a desenului sau modelului industrial, dar încă nu s-a eliberat certificat de înregistrare.

(6) Poate face obiectul unei renunţări parţiale în sensul art.26 alin.(3) desenul sau modelul industrial a cărui formă modificată îndeplineşte condiţiile de protecţie şi a cărui identitate se păstrează.

(7) Renunţarea poate fi consemnată în Registrul naţional de desene şi modele industriale înregistrate numai cu acordul titularului, în limitele unui drept înscris în registru. Dacă în acesta este înscrisă o licenţă, renunţarea poate fi consemnată numai după ce titularul aduce dovada faptului că l-a informat pe posesorul de licenţă despre intenţia sa de renunţare. Înscrierea în registrul nominalizat se face la expirarea termenului prevăzut în Regulament.

(8) Dacă s-a intentat o acţiune de revendicare a dreptului asupra unui desen sau a unui model industrial înregistrat în conformitate cu art.15 şi 16, orice renunţare solicitată în această perioadă va fi înscrisă în Registrul naţional de desene şi modele industriale înregistrate numai cu acordul persoanei care a intentat acţiunea.

Art 55 Legea Privind protecţia desenelor şi modelelor industriale în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №161 din 12.07.2007

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului