Articolul 55 din Legea Privind regimul străinilor în Republica Moldova în Republica Moldova. Declararea străinului persoană indezirabilă

(1) Declararea străinului persoană indezirabilă este o măsură asigurătorie de autoritate, dispusă împotriva unui străin care a desfăşurat, desfăşoară ori în a cărui privinţă există indicii temeinice că intenţionează să desfăşoare activităţi de natură să pună în pericol securitatea naţională sau ordinea publică.

(2) Măsura prevăzută la alin.(1) se dispune de autoritatea competentă pentru străini din oficiu sau la propunerea unor alte autorităţi cu competenţe în domeniul ordinii publice şi al securităţii naţionale care deţin date sau indicii temeinice în sensul celor indicate la alin.(1).

(3) Autoritatea competentă pentru străini emite o decizie motivată privind declararea străinului persoană indezirabilă după ce s-a constatat că este ca atare. Atunci cînd decizia privind declararea străinului persoană indezirabilă se întemeiază pe raţiune de securitate naţională , decizia va conține un rezumat al motivelor care au stat la baza ei, în forma care să nu permită divulgarea confidențialității datelor obținute.

(4) Dreptul de şedere al străinului încetează de drept la data emiterii deciziei privind declararea sa persoană indezirabilă.

(5) Perioada pentru care un străin poate fi declarat persoană indezirabilă este de la 5 la 15 ani, cu posibilitatea prelungirii termenului cu o nouă perioadă cuprinsă între aceste limite, în cazul în care se constată că motivele care au determinat luarea acestei măsuri nu au încetat.

(6) Măsura declarării străinului persoană indezirabilă se consemnează în Sistemul informaţional integrat automatizat „Migraţie şi azil”.

Art 55 Legea Privind regimul străinilor în Republica Moldova în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №200 din 16.07.2010

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului