Articolul 70 din Legea Privind regimul străinilor în Republica Moldova în Republica Moldova. Autoritatea competentă pentru străini

(1) Activitatea autorităţii competente pentru străini este un serviciu public şi se desfăşoară în interesul persoanei, al comunităţii şi în sprijinul instituţiilor statului, exclusiv în baza şi în vederea executării legii.

(2) În exercitarea atribuţiilor, autoritatea competentă pentru străini cooperează cu organele de specialitate ale administraţiei publice centrale, cu organizaţii neguvernamentale şi cu organizaţii internaţionale.

(3) Structura organizatorică şi atribuţiile autorităţii competente pentru străini se stabilesc de Guvern.

(4) La aplicarea prevederilor prezentei legi, funcţionarii publici cu statut special din cadrul autorităţii competente pentru străini au dreptul:

a) să desfăşoare activităţi de verificare a străinilor prin legitimare în vederea stabilirii identităţii, legalităţii şi scopului şederii acestora, iar în cazul imposibilităţii legitimării – prin conducerea străinilor la sediul subdiviziunilor autorităţii în vederea efectuării verificărilor specifice sau aplicării măsurilor restrictive în cel mult 24 de ore de la depistare;

b) să organizeze şi să efectueze controale în mediile şi locurile frecventate de străini, în instituţiile publice sau private, precum şi în incintele agenţilor economici sau ale întreprinderilor, indiferent de proprietar sau deţinător atunci cînd există date sau indicii cu privire la existenţa în aceste locuri a unor străini care nu respectă prevederile legale privind regimul străinilor în Republica Moldova;

c) să organizeze şi să efectueze activităţile necesare în vederea îndepărtării de pe teritoriul ţării a străinilor care nu mai întrunesc condiţiile de intrare, aflare sau şedere în Republica Moldova.

Art 70 Legea Privind regimul străinilor în Republica Moldova în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №200 din 16.07.2010

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului