Articolul 22 din Legea Privind selecţia, evaluarea performanţelor şi cariera judecătorilor în Republica Moldova. Adoptarea hotărîrilor

(1) Hotărîrile colegiului de evaluare se adoptă cu votul deschis al majorităţii membrilor aleşi/desemnaţi, în lipsa persoanelor invitate la şedinţă şi în lipsa judecătorului evaluat.

           (2) În cazul în care colegiul de evaluare supune evaluării performanţele unui judecător care este şi membru al colegiului, acesta nu participă la examinarea subiectului respectiv de pe agenda şedinţei.

           (3) Hotărîrile colegiului de evaluare trebuie să conţină:

           a) descrierea activităţii judecătorului în perioada supusă evaluării;

           b) deficienţele de ordin profesional, administrativ sau organizaţional din activitatea judecătorului, în cazul existenţei acestora, şi recomandările colegiului privind evitarea sau excluderea acestor deficienţe;

           c) orice altă informaţie importantă în opinia colegiului.

           (4) Hotărîrile colegiului de evaluare se emit în formă scrisă şi trebuie să fie motivate. Dacă un membru al colegiului are o opinie separată faţă de hotărîrea emisă, acesta o expune în scris, cu indicarea motivelor, documentul fiind anexat la dosar. Hotărîrile sînt semnate de preşedintele şi membrii colegiului care au participat la şedinţă. Hotărîrile colegiului de evaluare se transmit Consiliului Superior al Magistraturii şi, după caz, colegiului pentru selecţie a doua zi după expirarea termenului de contestare a hotărîrilor. Hotărîrile colegiului de evaluare se publică pe pagina web a Consiliului Superior al Magistraturii în termen de 5 zile lucrătoare de la data adoptării.

           (5) Copia scanată a originalului hotărîrii se expediază prin poşta electronică persoanei care a fost supusă evaluării a doua zi după adoptarea hotărîrii.

Art 22 Legea Privind selecţia, evaluarea performanţelor şi cariera judecătorilor în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №154 din 05.07.2012

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului