Articolul 3 din Legea Privind substanțele chimice în Republica Moldova. Domeniile de aplicare a legii

(1) Prevederile prezentei legi se aplică producătorilor, importatorilor, exportatorilor, comercianților și utilizatorilor de substanțe ca atare și în amestecuri chimice sau în articole.

(2) Prevederile prezentei legi și măsurile adoptate în temeiul acesteia nu aduc atingere:

a) legislației de mediu, inclusiv în materie de prevenire a poluării și de control integrat al poluării, de reglementare a emisiilor industriale în mediu, de gestionare, protecție și folosire eficientă a apelor de suprafață și a apelor subterane;

b) legislației privind securitatea și sănătatea în muncă.

(3) Substanțele, amestecurile sau articolele în sensul art. 4 din prezenta lege nu sînt considerate deșeuri, astfel cum sînt definite acestea în Legea nr. 209/2016 privind deșeurile.

(4) Prevederile prezentei legi nu se aplică:

a) substanțelor radioactive reglementate prin Legea nr. 132/2012 privind desfășurarea în siguranță a activităților nucleare și radiologice;

b) substanțelor ca atare, în amestecuri sau în articole, care sînt supuse supravegherii vamale și se află în depozitare temporară, într-o zonă liberă sau într-un antrepozit liber, cu scopul de a fi reexportate ori tranzitate, cu condiția ca acestea să nu fie supuse vreunui tratament sau transformări;

c) intermediarilor neizolați, prezentînd substanțele care, în cursul sintezei, intenționat nu sînt scoase din echipamentul în care are loc sinteza (cu excepția prelevării de probe). Asemenea echipamente includ vasul de reacție, echipamentele auxiliare ale acestuia și orice echipamente prin care trece (trec) substanța (substanțele) în cursul unui proces continuu sau discontinuu, precum și conductele prin care are loc transferul de la un vas de reacție la altul în vederea efectuării următoarei etape a reacției, dar exclud cuvele sau alte recipiente în care este (sînt) depozitată (depozitate) substanța (substanțele) după producere;

d) transportului de mărfuri periculoase pe calea aerului, maritim, rutier, feroviar, prin poștă sau pe căile navigabile interne, ce se reglementează prin legislația specială.

(5) Prevederile prezentei legi privind înregistrarea, autorizarea și evaluarea substanțelor, a intermediarilor și a dosarelor, privind utilizatorii din aval, precum și privind informațiile în interiorul lanțului de aprovizionare nu se aplică în cazul în care o substanță este utilizată:

1) în medicamente de uz uman și veterinar;

2) în produse alimentare sau în hrana pentru animale, inclusiv în cazul în care sînt utilizate:

a) ca aditiv alimentar în produse alimentare;

b) ca arome în produse alimentare;

c) ca aditiv în hrana pentru animale;

d) în hrana pentru animale. 

(6) Prevederile prezentei legi privind informațiile în interiorul lanțului de aprovizionare nu se aplică următoarelor amestecuri în stare finită destinate utilizatorului final:

1) medicamentelor de uz uman și veterinar;

2) produselor cosmetice;

3) dispozitivelor medicale invazive sau care se utilizează în contact fizic direct cu corpul uman, în măsura în care clasificarea și etichetarea substanțelor și a amestecurilor periculoase corespund Regulamentului privind clasificarea, etichetarea și ambalarea substanțelor și amestecurilor, aprobat de Guvern;

4) produselor alimentare sau hranei pentru animale, inclusiv atunci cînd sînt utilizate: 

a) ca aditiv alimentar în produse alimentare;

b) ca arome în produse alimentare;

c) ca aditiv în hrana pentru animale;

d) în hrana pentru animale.

(7) Sînt exceptate de la prevederile prezentei legi privind înregistrarea și evaluarea substanțele incluse în anexa nr. 6. 

(8) Prevederile privind exportul și importul de produse chimice periculoase, stipulate în art. 18, nu se aplică:

a) substanțelor radioactive menționate la alin. (4) lit. a) din prezentul articol;

b) alimentelor și aditivilor alimentari;

c) substanțelor stupefiante și psihotrope;

d) deșeurilor;

e) furajelor;

f) organismelor modificate genetic;

g) armelor chimice;

h) produselor medicamentoase brevetate și medicamentelor de uz uman și veterinar, cu excepția celor reglementate de art. 4 pct. 14) lit. c).

(9) Prevederile prezentei legi privind clasificarea și etichetarea substanțelor și amestecurilor chimice nu se aplică:

1) substanțelor și amestecurilor menționate la alin. (4);

2) substanțelor și amestecurilor destinate cercetării științifice și dezvoltării, care nu sînt plasate pe piață, dacă acestea sînt utilizate în condiții controlate, în conformitate cu legislația referitoare la locul de muncă și la mediu;

3) substanțelor și amestecurilor în următoarele forme aflate în stare finită și destinate utilizatorului final:

a) medicamente de uz uman;

b) medicamente de uz veterinar;

c) produse cosmetice;

d) dispozitive medicale invazive sau care se utilizează în contact fizic direct cu corpul uman;

e) alimente sau furaje, inclusiv atunci cînd sînt utilizate ca aditivi și arome în produse alimentare, ca aditivi în furaje, în hrana pentru animale.

Art 3 Legea Privind substanțele chimice în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №277 din 29.11.2018

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului