Articolul 38 din Legea Privind substanțele chimice în Republica Moldova. Confidențialitatea informațiilor

(1) Informațiile care au caracter comercial confidențial, obținute de către autorități în conformitate cu prezenta lege, nu trebuie să fie făcute publice.

(2) Cu excepția cazurilor prevăzute la alin. (3) din prezentul articol sau a altor cazuri prevăzute de lege ori în măsura în care informațiile comerciale nu sînt deja divulgate public, autoritățile consideră confidențiale și inaccesibile pentru public următoarele informații:

a) detalii privind compoziția integrală a amestecului;

b) utilizarea, funcția sau aplicația exactă a unei substanțe sau a unui amestec, inclusiv informații privind utilizarea sa precisă ca substanță intermediară;

c) legăturile existente între producător sau importator și distribuitori sau utilizatorii din aval ai acestora;

d) cantitatea exactă a substanței sau amestecului fabricat sau plasat pe piață. 

(3) În cazurile în care este imperios necesar să se acționeze de urgență din motive de securitate ori pentru protejarea sănătății umane sau a mediului, Agenția Națională divulgă informațiile menționate la alin. (2) din prezentul articol altor autorități ale administrației publice centrale menționate la art. 7–11, cu respectarea confidențialității informațiilor de către funcționarii acestora.

Art 38 Legea Privind substanțele chimice în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №277 din 29.11.2018

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului