Articolul 12 Codul funciar* în Republica Moldova. Atribuirea în proprietate privată a cotelor de teren echivalent

Comisiile funciare, constituite în conformitate cu art. 6 din prezentul Cod, stabilesc terenurile care rămîn în proprietate publică în hotarele unităţii administrativ-teritoriale:

rezervă pînă la cinci la sută din terenurile cu destinaţie agricolă pentru necesităţile dezvoltării sociale a localităţii;

rezervă suprafeţe corespunzătoare pentru a fi folosite ca păşuni obşteşti.

Diferenţa dintre suprafaţa totală a unităţii administrativ-teritoriale şi suprafaţa terenurilor repartizate în proprietate publică constituie fondul de privatizare.

Comisiile funciare stabilesc cota de teren echivalent care se atribuie în proprietate privată:

membrilor de colhozuri, salariaţilor din sovhozuri şi din secţiile de producere ale colegiilor agricole (zootehnice) sau din alte întreprinderi agricole, inclusiv pensionarilor din aceste unităţi economice;

salariaţilor din organizaţii şi întreprinderi care locuiesc în localităţi rurale şi execută nemijlocit lucrări de construcţie şi exploatare a sistemelor de ameliorare, restabilire şi îmbunătăţire a terenurilor şi sporire a fertilităţii solurilor în localitatea respectivă, inclusiv pensionarilor din aceste unităţi economice;

persoanelor care locuiesc în localităţi rurale care au fost transferate din întreprinderi agricole în organizaţii de construcţie şi transport colhoznice şi intergospodăreşti, inclusiv pensionarilor din aceste unităţi economice;

salariaţilor din întreprinderile zootehnice intergospodăreşti, inclusiv pensionarilor din aceste unităţi economice. Salariaţilor şi pensionarilor din întreprinderile zootehnice intergospodăreşti, care nu dispun de terenuri agricole supuse privatizării, cota de teren echivalent li se atribuie la locul de trai;

persoanelor care deţin funcţii elective sau îşi satisfac serviciul militar în termen şi care pînă la aceasta au lucrat la întreprinderi agricole;

persoanelor care au lucrat anterior la întreprinderile agricole din localitatea respectivă: bărbaţii - 25 de ani, femeile - 20 de ani;

veteranilor celui de-al doilea război mondial, foştilor ostaşi-internaţionalişti, familiilor persoanelor care şi-au pierdut viaţa ca urmare a participării la acţiunile de luptă pentru apărarea integrităţii teritoriale şi a independenţei Republicii Moldova, care locuiesc în localităţi rurale - la locul de trai;

persoanelor supuse represiunilor politice şi reabilitate ulterior, care locuiesc în localităţi rurale - la locul de trai;

persoanelor care au adus pămînt în gospodăriile colective, dar nu lucrează în ele.

Pînă la 50 la sută din cota de teren echivalent calculată pe unitatea administrativ-teritorială respectivă se atribuie:

persoanelor indicate la subalineatele 1-5 ale alineatului 4 din prezentul articol care au lucrat în întreprinderi industriale şi în alte unităţi cu profil neagricol şi au o vechime în muncă în agricultură mai mică de 5 ani;

persoanelor domiciliate în localităţi rurale care au fost angajate în sfera socială avînd o vechime în muncă de 25 de ani bărbaţii şi 20 de ani femeile care au pierdut capacitatea de muncă în specialitate din motive de vîrstă sau de sănătate, dacă nici un membru al familiei nu a primit cota de teren echivalent;

salariaţilor din secţiile de învăţămînt ale colegiilor agricole (zootehnice), inclusiv pensionarilor din aceste unităţi economice.

Toate operaţiunile de atribuire a cotei de teren echivalent se înfăptuiesc, ţinîndu-se cont de situaţia de la 1 ianuarie 1992.

Autentificarea dreptului de proprietate asupra cotei de teren echivalent se face în baza hotărîrii autorităţilor administraţiei publice locale prin eliberarea unui titlu ce confirmă acest drept.

Art 12 Codul funciar* în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №828 din 25.12.1991

Codul este valabil. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului