Articolul 75 Codul funciar* în Republica Moldova. Schimbarea categoriei terenurilor cu destinaţie specială

Schimbarea categoriei terenurilor destinate industriei, transporturilor, telecomunicaţiilor şi altor scopuri asemenea se aprobă prin hotărîrea Guvernului.

Aceste terenuri vor fi utilizate în strictă conformitate cu destinaţia lor. Desfăşurarea altor activităţi pe asemenea terenuri este admisă numai dacă nu împiedică folosirea lor potrivit destinaţiei principale.

Titularii lucrărilor de investiţii de producţie şi ai altor activităţi cu destinaţie specială sînt obligaţi să ia măsurile necesare de amenajare şi nivelare a terenurilor pe care nu le mai folosesc în activitatea lor de producţie şi care au rămas în urma extracţiei de materii prime (caolin, argilă, pietriş), incluzîndu-le în circuitul agricol, iar dacă aceasta nu e posibil, în producţia piscicolă sau silvică. În cazul în care beneficiarii funciari nu respectă prevederile alineatului precedent lor nu li se vor atribui alte terenuri.

Art 75 Codul funciar* în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №828 din 25.12.1991

Codul este valabil. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului