Articolul 99 Codul funciar* în Republica Moldova. Repararea pierderilor din producţia agricolă şi silvică

Pierderile din producţia agricolă şi silvică, cauzate de retragerea din circuitul agricol şi silvic sau de darea în folosinţă provizorie a terenurilor agricole şi silvice în alte scopuri decît producţia agricolă şi silvică, precum şi de limitarea drepturilor deţinătorilor de terenuri, de înrăutăţirea calităţii solurilor ca urmare a efectelor negative provocate de întreprinderi, instituţii şi organizaţii sau a folosirii lor în alte scopuri, se repară la bugetul de stat sau, după caz, la bugetul local respectiv, mijloacele obținute folosindu-se pentru restabilirea şi valorificarea terenurilor sau sporirea fertilităţii acestora. Compensarea pierderilor respective se face paralel cu repararea pagubelor.

Pierderile menţionate se repară integral conform tarifelor stabilite prin Legea nr. 1308/1997 privind preţul normativ şi modul de vînzare-cumpărare a pămîntului.

Compensarea pierderilor cauzate de excluderea terenurilor din categoriile de terenuri cu destinaţie agricolă şi ale fondului silvic se efectuează, în toate cazurile, de către persoanele fizice şi persoanele juridice interesate, indiferent de scopul excluderii terenurilor şi tipul de proprietate asupra acestora, cu excepţia cazurilor stabilite de lege.

Art 99 Codul funciar* în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №828 din 25.12.1991

Codul este valabil. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului