Articolul 77 Codul funciar* în Republica Moldova. Obligaţiile întreprinderilor, instituţiilor şi organizaţiilor care efectuează lucrări de prospecţiune

Întreprinderile, instituţiile şi organizaţiile care efectuează lucrări de prospecţiune sînt obligate ca din contul lor să aducă terenurile în stare normală pentru a fi folosite conform destinaţiei lor speciale şi să le transmită deţinătorilor în termenele stabilite prin contract.

Aducerea terenurilor în stare normală se face în procesul lucrărilor de prospecţiune, iar în cazul imposibilităţii de a le îmbina cel mult peste o lună de la încheierea lucrărilor de prospecţiune, exceptînd perioada îngheţurilor la sol.

Întreprinderile, instituţiile şi organizaţiile ce efectuează lucrări de prospecţiune, care după tehnologia executării lor necesită ocuparea terenului sau a unei părţi din el pentru construcţii provizorii, amplasarea utilajelor, tehnicii, depozitelor de materie primă şi altor construcţii, care limitează complet sau parţial folosirea acestor terenuri, achită pentru deţinători impozitul funciar ori, respectiv, arenda şi le repară integral toate pierderile, inclusiv avantajul ratat.

Art 77 Codul funciar* în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №828 din 25.12.1991

Codul este valabil. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului