Articolul 6 Codul funciar* în Republica Moldova. Atribuţiile statului în relaţiile funciare

Funcţia de atribuire şi de înstrăinare a terenurilor, de autentificare a dreptului deţinătorilor de terenuri o au numai organele administraţiei de stat.

Statul sprijină material, financiar şi organizatoric dezvoltarea eficientă a tuturor formelor de gospodărire agricolă, tehnologizarea agriculturii în sensul îmbunătăţirii lucrării şi valorificării terenului cu reducerea corespunzătoare a pierderilor şi deşeurilor poluante, efectuarea studiilor de impact ecologic, economic şi social care să fundamenteze deciziile de promovare a noilor investiţii în agricultură, măsurile de protecţie a terenului ca fundament al dezvoltării durabile a gospodăriilor, asigură folosirea economicoasă a terenurilor şi restrîngerea suprafeţelor ocupate de construcţii, garantează dreptul de proprietate şi celelalte drepturi ale deţinătorilor de terenuri.

Autorităţile administraţiei publice locale constituie comisii funciare din consilieri ai consiliilor locale, specialişti ai organelor de stat pentru reglementarea regimului proprietăţii funciare şi ai organelor de privatizare reprezentanţi ai întreprinderilor agricole şi din locuitori ai unităţii administrativ-teritoriale respective.

Funcţiile acestor comisii se stabilesc în regulamentul elaborat de Guvern.

Art 6 Codul funciar* în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №828 din 25.12.1991

Codul este valabil. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului