Articolul 80 Codul funciar* în Republica Moldova. Cerinţele ecologice faţă de planificarea, proiectarea, amplasarea, construcţia şi darea în exploatare a obiectelor, edificiilor şi amenajărilor careinfluenţează starea terenurilor

Planificarea, proiectarea, amplasarea, construcţia şi darea în exploatare a obiectelor, edificiilor şi amenajărilor noi şi celor reconstruite, precum şi implementarea unor tehnologii noi ce influenţează negativ starea terenurilor se efectuează numai dacă, în prealabil, activitățile planificate au fost supuse procedurii de evaluare a impactului asupra mediului în conformitate cu Legea nr. 86/2014 privind evaluarea impactului asupra mediului sau dacă documentația de proiect a fost supusă expertizei ecologice de stat în conformitate cu Legea nr. 851/1996 privind expertiza ecologică.

Amplasarea și construcția obiectelor care influenţează starea terenurilor se fac în baza măsurilor de protecție a mediului și a condițiilor stabilite în acordul de mediu sau, după caz, în avizul expertizei ecologice de stat, în modul stabilit de legislaţie.

Darea în exploatare a obiectelor şi aplicarea tehnologiilor care nu asigură protecţia terenurilor contra degradării sau distrugerii sînt interzise.

Art 80 Codul funciar* în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №828 din 25.12.1991

Codul este valabil. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului