Articolul 18 din Legea Cu privire la Autoritatea Naţională de Integritate în Republica Moldova. Numirea în funcția de inspector de integritate

(1) Poate candida la funcţia de inspector de integritate persoana care îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii:

a) deţine cetăţenia Republicii Moldova;

b) are domiciliul pe teritoriul Republicii Moldova;

c) nu este supusă unei măsuri de ocrotire judiciare sub forma tutelei;

d) are studii superioare juridice sau economice; 

e) - abrogată;

f) are o reputaţie ireproşabilă;

f1) nu are, în ultimii 5 ani, în cazierul privind integritatea profesională, înscrieri referitoare la rezultatul negativ al testului de integritate profesională pentru încălcarea obligaţiei prevăzute la art. 7 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 325/ 2013 privind evaluarea integrităţii instituţionale;

g) nu este și nu a fost în ultimii 2 ani pînă la anunţarea concursului membru al vreunui partid politic, nici nu a desfăşurat activitate politică în cadrul unui partid politic sau al unei organizații social-politice; 

h) este aptă din punct de vedere medical pentru exercitarea funcţiei conform certificatului medical de sănătate eliberat în condițiile legii;

i) cunoaşte limba română.

(2) Se consideră că nu are o reputaţie ireproşabilă în sensul alin. (1) şi nu poate candida la funcţia de inspector de integritate persoana:

a) care are antecedente penale, inclusiv stinse, ori a fost absolvită de răspundere sau pedeapsă penală, inclusiv printr-un act de amnistie sau de graţiere; 

b) care a fost privată de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita anumite activități, ca pedeapsă principală sau complementară, printr-o hotărîre judecătorească definitivă;

c) în privința căreia s-a constatat, prin act definitiv, încălcarea regimului juridic al conflictelor de interese, al incompatibilităților, restricțiilor și limitărilor; 

d) în privința căreia s-a dispus confiscarea averii nejustificate printr-o hotărîre irevocabilă a instanței de judecată.

e) în privința căreia există interdicția de a ocupa o funcţie publică sau de demnitate publică, ce derivă dintr-un act de constatare al Autorității Naționale de Integritate.

(2-1) Dosarul de concurs pentru suplinirea funcţiei de inspector de integritate include și declarația de avere și interese personale pentru anul fiscal precedent și la data depunerii dosarului. Prin depunerea dosarului, candidații acceptă să fie supuși verificării conform Legii nr. 271/2008 privind verificarea titularilor și a candidaților la funcții publice.

(3) Concursul pentru suplinirea funcțiilor de inspector de integritate este organizat de către Autoritate conform unui regulament aprobat prin hotărîre a Consiliului de Integritate şi publicat în Monitorul Oficial al Republicii Moldova și pe pagina web oficială a Autorității. Desfăşurarea probelor din cadrul concursului se monitorizează şi se înregistrează video. 

(4) Candidatul care a promovat concursul pentru suplinirea funcției de inspector de integritate este angajat în funcție numai după prezentarea unei declarații de integritate pe propria răspundere conform modelului aprobat de Consiliul de Integritate.

(5) - abrogat.


Art 18 Legea Cu privire la Autoritatea Naţională de Integritate în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №132 din 17.06.2016

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului