Articolul 21 din Legea Cu privire la Autoritatea Naţională de Integritate în Republica Moldova. Incompatibilitățile și interdicțiile aplicabile inspectorilor de integritate

(1) Funcția de inspector de integritate este incompatibilă cu:

a) orice altă funcție sau activitate remunerată, cu excepţia activităţilor didactice, ştiinţifice și de creaţie;

b) activitatea de întreprinzător, desfășurată personal;

c) calitatea de membru al unui partid sau participarea la orice activitate cu caracter politic. 

(2) Pe perioada serviciului în cadrul Autorității, inspectorul de integritate este obligat să transmită în administrare fiduciară unei alte persoane cota sa parte din capitalul social al societăţii comerciale, în modul stabilit de lege.

(3) În exercitarea atribuţiilor sale de serviciu, inspectorul de integritate nu are dreptul:

a) să participe la colectarea de fonduri pentru activitatea unui partid politic, să acorde sprijin candidaţilor la funcţii de demnitate publică;

b) să primească ori să acorde recompense băneşti sau alte avantaje necuvenite;

c) să-și exprime public opinia cu privire la cauzele aflate pe rolul Autorității.

(4) În cazul în care a încălcat prevederile alin. (1) și (2), inspectorul de integritate este eliberat din funcție indiferent de durata stării de incompatibilitate.

Art 21 Legea Cu privire la Autoritatea Naţională de Integritate în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №132 din 17.06.2016

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului