Articolul 28 din Legea Cu privire la Serviciul de Protecţie şi Pază de Stat* în Republica Moldova. Timpul de aflare în exerciţiul funcţiei

(1) Prin aflarea ofiţerului de protecţie al Serviciului în exerciţiul funcţiei se subînţelege:

a) îndeplinirea obligaţiilor de serviciu;

b) executarea serviciului de alarmă;

c) executarea ordinelor şi dispoziţiilor conducerii Serviciului şi ale şefilor direcţi;

d) aflarea pe teritoriul subdiviziunii în timpul serviciului stabilit de orar sau aflarea pe acest teritoriu determinată de necesităţile de serviciu;

e) aflarea în deplasare de serviciu;

f) deplasarea la şi de la locul de serviciu;

g) participarea la acţiuni de prevenire şi combatere a acţiunilor ilicite, de menţinere a ordinii publice, inclusiv în afara orelor de program;

h) participarea la acţiuni de prevenire şi lichidare a consecinţelor calamităţilor naturale şi ale catastrofelor;

i) efectuarea altor acţiuni declarate de către instanţa de judecată ca fiind săvîrşite în interesul societăţii şi al statului.

(2) Ofiţerul de protecţie al Serviciului nu se consideră în exerciţiul funcţiei în timpul în care:

a) a comis o infracţiune;

b) a săvârșit acţiuni ilicite, a consumat băuturi alcoolice, substanţe toxice, droguri în timpul serviciului sau s-a prezentat în stare de ebrietate la serviciu;

c) a săvârșit un act sau o tentativă de sinucidere dacă aceste acţiuni nu au fost provocate de o stare patologică sau de acţiuni de constrângere.

Art 28 Legea Cu privire la Serviciul de Protecţie şi Pază de Stat* în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №134 din 13.06.2008

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului