Articolul 14 din Legea Cu privire la asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse de autovehicule în Republica Moldova. Limitele răspunderii asigurătorului

(1) Despăgubirea de asigurare va fi stabilită şi achitată în limitele răspunderii asigurătorului.

(2) Limitele răspunderii asigurătorului sînt:

a) 1 000 000 de lei – la avarierea sau distrugerea de bunuri, indiferent de numărul persoanelor păgubite într-un accident;

b) 1 000 000 de lei – pentru fiecare persoană păgubită în caz de vătămări corporale sau deces, dar nu mai mult de 5 000 000 de lei, indiferent de numărul persoanelor păgubite într-un accident;

c) cuantumul maxim de despăgubire, stabilit prin actele normative ale autorității de supraveghere – la avarierea sau distrugerea de bunuri, în cazul aplicării procedurii de constatare amiabilă a accidentului de autovehicul.

(3) Despăgubirile prevăzute de contractul de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto se plătesc indiferent de numărul cazurilor de accidente care au avut loc în termenul de asigurare.

(4) Dacă întinderea pagubelor cauzate în unul şi acelaşi accident mai multor persoane, inclusiv cheltuielile suportate de ele în proces civil, depăşeşte limita stabilită, despăgubirile se acordă în limita stabilită, pentru fiecare persoană păgubită, proporţional raportului dintre limita maximă şi totalul prejudiciilor.

(5) În cazul în care întinderea prejudiciului depăşeşte limitele răspunderii stabilite la alin.(2), păgubitul are dreptul, în conformitate cu legislaţia civilă în vigoare, să intenteze persoanei răspunzătoare de producerea accidentului o acţiune de recuperare a sumei care depăşeşte aceste limite.

(6) Proprietarul sau utilizatorul de autovehicul are dreptul să încheie contract de asigurare benevolă (facultativă) de răspundere civilă pentru acoperirea pagubelor ce depăşesc limitele stabilite la alin.(2).

Art 14 Legea Cu privire la asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse de autovehicule în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №414 din 22.12.2006

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului