Articolul 8 din Legea Cu privire la asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse de autovehicule în Republica Moldova. Modul de încheiere a contractului de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto

(1) Asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto se realizează nemijlocit prin încheierea unui contract de asigurare între proprietarul sau utilizatorul vehiculului şi asigurătorul licențiat pentru asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto, care se întocmeşte pe suport de hârtie sau sub formă de document electronic ori prin utilizarea mijloacelor electronice, în conformitate cu actele normative ale autorităţii de supraveghere. În cazul în care contractul de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto este încheiat prin utilizarea oricărui mijloc electronic, iar persoana nu l-a încheiat prin semnătura electronică, se prezumă că prin plata primei de asigurare asiguratul şi-a exprimat consimţământul privind încheierea contractului.

(2) Contractul de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto dintre persoana fizică, cu excepţia întreprinzătorului individual, şi asigurător se încheie în mod obligatoriu:

a) cu indicarea persoanelor admise să utilizeze autovehiculul pentru care se încheie contractul (număr limitat de utilizatori); sau

b) fără indicarea persoanelor admise să utilizeze autovehiculul pentru care se încheie contractul (număr nelimitat de utilizatori).

(2-1) Nu se consideră asigurat riscul utilizatorului de autovehicul care nu este inclus în contractul de asigurare încheiat în condiţiile alin. (2) lit. a).

(2-2) Contractul de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto între persoana juridică sau întreprinzătorul individual şi asigurător se încheie fără indicarea persoanelor admise să utilizeze autovehiculul pentru care se încheie contractul (număr nelimitat de utilizatori).

(2-3) În cazul în care asiguratul persoană fizică, cu excepţia întreprinzătorului individual, a transmis autovehiculul pentru care s-a încheiat contractul în proprietatea sau utilizarea unei persoane juridice sau a unui întreprinzător individual în temeiul contractului de locaţiune sau al altui titlu prevăzut de legislaţie, riscul celor admişi de persoana juridică sau întreprinzătorul individual să utilizeze autovehiculul nu se consideră asigurat prin contractul încheiat în condiţiile alin.(2).

(3) Încheierea contractului de asigurare se solicită asigurătorului prin depunerea unei cereri de asigurare adresate acestuia. Asigurătorul nu are dreptul să refuze primirea, examinarea şi soluţionarea cererii de asigurare.

(4) Contractul de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto reprezintă un înscris unic format din poliţa de asigurare RCA sau din certificatul de asigurare „Carte Verde”, emise de asigurătorul de răspundere civilă auto conform legislației, cu semnătura olografă sau cu semnătura electronică avansată calificată a asigurătorului. Poliţa de asigurare RCA și/sau certificatul de asigurare „Carte Verde” se eliberează cu condiţia achitării integrale a primei de asigurare.

(4-1) În cazul înstrăinării autovehiculului, dobînditorul are opţiunea de a modifica contractul de asigurare sau de a-l menţine dacă riscul său este asigurat în temeiul acestui contract.

(4-2) Asiguratul este în drept să solicite modificarea contractului de asigurare în partea ce ţine de numărul persoanelor admise să utilizeze autovehiculul. În acest caz, asigurătorul va ajusta prima de asigurare în funcţie de factorul respectiv de risc. Modificările în contractul de asigurare au efect din momentul operării acestora în sistemul informațional unic constituit de autoritatea de supraveghere.

(4-3) Duplicatul poliţei de asigurare RCA şi/sau al certificatului de asigurare „Carte Verde” se eliberează la cererea asiguratului cu condiţia anulării formularului vechi, costul duplicatului fiind acoperit de solicitant.

(5) Forma şi conţinutul cererii de asigurare, formularului „Constatare amiabilă de accident”, precum şi forma şi conţinutul poliţei de asigurare RCA şi certificatului de asigurare „Carte Verde” sînt unice pentru toţi asigurătorii şi se stabilesc de către autoritatea de supraveghere. Forma şi conţinutul certificatului de asigurare „Carte Verde” se stabilesc în conformitate cu modelul aprobat de către Consiliul Birourilor.

(6) Persoana fizică sau persoana juridică ce are în proprietate sau utilizare mai mult de un autovehicul înmatriculat ori supus înmatriculării în Republica Moldova poate încheia un singur contract de asigurare de răspundere civilă auto, în care va indica numărul autovehiculelor, caracteristicile lor tehnice şi datele de identificare, situaţie în care asigurătorul va elibera poliţa de asigurare RCA şi/sau certificatul de asigurare „Carte Verde” pentru fiecare autovehicul.

(7) La încheierea contractului de asigurare, proprietarul sau utilizatorul de autovehicul va permite asigurătorului să verifice starea tehnică a autovehiculului pentru care se solicită încheiere de contract de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto şi va expune în cerere istoricul daunelor.

(8) Prestarea serviciilor de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto (internă şi externă) se efectuează exclusiv în încăperile amenajate ale asigurătorilor sau intermediarilor de asigurare, dotate cu aparate de casă şi tehnică de calcul, care să permită înregistrarea contractelor, ţinerea evidenţei şi transmiterea informaţiei către baza de date centralizată a asigurătorului, a Biroului Naţional al Asigurătorilor de Autovehicule şi a autorităţii de supraveghere.

Art 8 Legea Cu privire la asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse de autovehicule în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №414 din 22.12.2006

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului