Articolul 9 din Legea Cu privire la asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse de autovehicule în Republica Moldova. Termenul de acţiune a contractului de asigurare

(1) Contractul de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto se încheie pe un termen de 12 luni, cu excepţia cazurilor prevăzute la alin.(2)-(4). Asiguratul menţine valabilitatea asigurării plătind primele de asigurare pentru perioada de asigurare corespunzătoare termenului de acţiune a contractului.

(2) Se permite încheierea contractelor de asigurare cu perioade de asigurare mai mici decît 12 luni pentru autovehicule speciale, echipate de uzina producătoare sau reutilate legal cu dispozitive şi instalaţii pentru lucrări sezoniere agricole, de deszăpezire sau alte lucrări similare.

(3) Contractul de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto externă poate fi încheiat pentru perioade de asigurare mai mici de 12 luni, dar nu mai mici de 15 zile.

(4) Persoana care foloseşte pe teritoriul Republicii Moldova autovehicul înmatriculat în străinătate, dar neasigurat, sau al cărui termen de asigurare expiră în timpul aflării pe teritoriul Republicii Moldova încheie contract de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto la intrarea autovehiculului pe teritoriul Republicii Moldova, la punctul de trecere a frontierei de stat, sau cel tîrziu în ultima zi de valabilitate a documentului de asigurare, în oficiul autorizat al asigurătorului. Contractul se încheie pe toată perioada aflării pe teritoriul Republicii Moldova, dar pe un termen nu mai mic de 15 zile.

(5) Răspunderea asigurătorului începe din momentul indicat în poliţa de asigurare RCA şi/sau în certificatul de asigurare „Carte Verde” şi încetează la ora 24.00 a ultimei zile de valabilitate înscrise în poliţa de asigurare RCA şi/sau în certificatul de asigurare „Carte Verde” sau anterior acelei date, în momentul radierii din circulaţie a autovehiculului.

Art 9 Legea Cu privire la asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse de autovehicule în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №414 din 22.12.2006

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului