Articolul 23 din Legea Cu privire la asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse de autovehicule în Republica Moldova. Stabilirea despăgubirilor în cazul avarierii sau distrugerii autovehiculului

(1) Despăgubirea pentru avarierea sau distrugerea autovehiculului nu poate depăşi nici una din următoarele valori:

a) valoarea pagubei real suportate;

b) diferenţa dintre valoarea autovehiculului la data producerii accidentului şi valoarea rămasă;

c) limita despăgubirii prevăzută de prezenta lege.

(1-1) În cazul daunei totale, valorile menționate la alin. (1) lit. b) sînt confirmate prin actul de evaluare întocmit de expertul independent sau unitatea de specialitate, acceptate de părți, ori, în cazul valorificării integrale a autovehiculului, sînt stabilite conform ofertei de achiziții a unității de specialitate sau a persoanei fizice, aleasă prin concursul ofertelor de prețuri.

(2) În cazul daunei parțiale, valoarea pagubei real suportate este egală cu costul reparaţiei părţilor componente sau a pieselor avariate ori cu costul de înlocuire a acestora, inclusiv cheltuielile pentru materiale, pentru lucrările de demontare şi montare aferente reparaţiilor şi înlocuirilor necesare.

(3) Prin părţi componente sau piese care trebuie înlocuite se înţeleg cele a căror reparaţie sau folosinţă nu mai este posibilă din punct de vedere tehnic din cauza gradului înalt de avariere ori cele a căror reparaţie este posibilă, dar costul ei, depăşeşte valoarea de nou a părţii componente sau a piesei respective.

(4) Costul reparaţiei autovehiculului se stabileşte pe baza documentelor eliberate de unitatea de specialitate acceptată de părţi.

(5) Se consideră necesară revopsirea integrală a autovehiculului accidentat atunci cînd părţile avariate reprezintă minimum 50% din suprafaţa lui exterioară totală.

(6) Preţurile părţilor componente, ale pieselor înlocuitoare şi ale materialelor sînt cele practicate de unităţile de specialitate, inclusiv din străinătate.

(7) În cazul în care pentru repararea autovehiculului este necesară cumpărarea în valută străină a unor piese sau materiale, costul lor este egal costului de achiziţie prevăzut în actele de cheltuieli prezentate (inclusiv cheltuielile de transport, taxele vamale şi TVA aferentă), echivalat în lei moldoveneşti la cursul oficial al leului moldovenesc valabil la data plăţii facturii. În astfel de cazuri, costul părţilor componente, al pieselor sau al materialelor nu va depăşi preţul de vînzare practicat de unităţile de specialitate din Republica Moldova, dacă sînt comercializate şi în Republica Moldova.

(8) Dacă la unele părţi componente sau piese pentru autovehicul nu există preţuri practicate de unităţile de specialitate, valoarea de nou a acestora se stabileşte pe baza preţurilor din cataloagele pieselor de schimb sau, în lipsă, prin analogie cu preţurile la părţile componente sau la piesele unor autovehicule similare.

(9) În procesul evaluării pagubei, atunci cînd este necesară înlocuirea părţilor componente şi a pieselor, în cazul achitării despăgubirii prin virament în contul bancar al unității de specialitate, cuantumul despăgubirii de asigurare urmează a fi stabilit de asigurător ținînd cont de următoarele:

a) pentru autovehicule cu o vechime de exploatare de pînă la 3 ani și un parcurs de pînă la 100 000 km, costul reparației autovehiculului se stabilește pe baza documentelor emise de către unitatea de specialitate acceptată de părți. În acest caz, la reparația autovehiculului se vor utiliza părți componente și piese originale noi;

b) pentru autovehicule cu o vechime de exploatare de 4 ani și mai mult și/sau un parcurs mai mare de 100 000 km, costul reparației autovehiculului se stabilește pe baza documentelor emise de către unitatea de specialitate acceptată de părți. În acest caz, la reparația autovehiculului se vor utiliza părți componente și piese noi fabricate în bază de licență (piese after market) sau originale foste în folosință care corespund cerinţelor tehnice şi de securitate rutieră. În cazul cînd părţile componente şi piesele noi fabricate în bază de licenţă sau cele originale foste în folosinţă nu sînt disponibile pe piaţa autohtonă, paguba real suportată pentru autovehicule se va determina conform preţului la părţile componente şi piesele originale noi.

(10) În scopul prevăzut la alin. (9), la calcularea vechimii de exploatare a autovehiculului, atunci cînd aceasta nu constituie un număr întreg de ani, dacă din ultimul an s-a consumat o perioadă de pînă la 182 de zile, se ia în considerare numai numărul întreg de ani. Dacă din ultimul an s-a consumat o perioadă de peste 182 de zile, la calcularea vechimii de exploatare a autovehiculului, ultimul an se consideră drept an întreg.

(11) Indiferent de vechimea de exploatare a autovehiculului și parcursul acestuia, în cazul în care despăgubirea de asigurare se solicită în numerar sau prin virament în contul bancar al persoanei păgubite, cuantumul despăgubirii de asigurare se stabilește luînd în calcul prețurile medii practicate de minimum trei unități de specialitate acceptate de părți pentru manopera și pentru materialele aferente reparației sau înlocuirii părților componente și pieselor avariate, precum și pentru părți componente și piese noi fabricate în bază de licență sau originale foste în folosință care corespund cerinţelor tehnice şi de securitate rutieră. În cazul cînd părțile componente și piesele noi fabricate în bază de licență sau cele originale foste în folosință nu sînt disponibile pe piața autohtonă, paguba real suportată pentru autovehicule se va determina ținînd cont de prevederile alin. (8).

(12) Actele de evaluare a despăgubirii de asigurare întocmite fără respectarea prevederilor prezentului articol nu pot servi drept temei pentru achitarea despăgubirii de asigurare.

(13) În cazul unui dezacord între părţi în privinţa alegerii expertului independent sau a unităţii de specialitate ce trebuie să stabilească costul reparaţiei părţilor componente sau a pieselor avariate, costul lucrărilor de reparaţie, valoarea autovehiculului la momentul accidentului sau valoarea rămasă, părţile urmează să menţioneze acest fapt în dosarul de daune, fiind îndreptăţite legal să apeleze individual la serviciile experţilor independenţi sau ale unităţilor de specialitate pentru stabilirea pagubelor. În acest caz, la plata despăgubirii de asigurare, părțile vor ține cont de prevederile art. 22 alin. (1) și ale art. 28 alin. (2) și (3).

Art 23 Legea Cu privire la asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse de autovehicule în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №414 din 22.12.2006

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului