Articolul 19 din Legea Cu privire la asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse de autovehicule în Republica Moldova. Obligaţiile asigurătorului

(1) După ce a luat cunoştinţă de producerea accidentului, asigurătorul este obligat:

a) să deschidă dosar de daune;

a-1) să examineze formularul „Constatare amiabilă de accident”, completat în modul prevăzut la art. 18-1 și depus de persoana păgubită, anexat la cererea de despăgubire, precum și să elibereze neîntîrziat dovada cu privire la recepționarea și înregistrarea cererii de despăgubire;

b) să solicite organelor şi instituţiilor competente (poliţia, unităţile de pompieri, procuratura sau instituţiile medicale) informaţii despre accident şi consecinţele lui, stipulate la art.21 alin.(3) lit.a) dacă asiguratul sau persoana păgubită nu a prezentat asigurătorului astfel de informaţii certificate în modul corespunzător (cu excepția accidentelor documentate cu respectarea procedurii de constatare amiabilă);

c) să examineze bunurile avariate şi să încheie, în termen de 5 zile lucrătoare din data primirii cererii persoanei păgubite privind despăgubirea de asigurare, un proces-verbal de constatare a pagubelor;

d) să închidă dosarul de daune privind pagubele materiale în cel mult 15 zile calendaristice din data depunerii de către păgubit a ultimului document necesar finalizării dosarului;

e) să închidă dosarul de daune privind vătămările corporale sau decesul în cel mult 10 zile calendaristice din data depunerii de către păgubit a ultimului document de confirmare a pagubelor;

f) să achite despăgubirea de asigurare în termenele stabilite prin prezenta lege.

(2) Asigurătorul este obligat să soluţioneze cererea şi să achite despăgubirea de asigurare în cel mult 3 luni din data depunerii cererii de despăgubire.

Art 19 Legea Cu privire la asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse de autovehicule în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №414 din 22.12.2006

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului