Articolul 20 din Legea Cu privire la asociaţiile utilizatorilor de apă pentru irigaţii în Republica Moldova. Procesul-verbal al adunării generale

(1) Procesul-verbal al adunării generale se întocmeşte în timpul desfăşurării adunării şi se redactează în cel mult 7 zile de la încheierea acesteia, în cel puţin două exemplare.

(2) La procesul-verbal al adunării generale se anexează:

a) decizia Consiliului de administrare privind convocarea adunării ori cererea corespunzătoare a comisiei de cenzori sau a unui grup de membri care deţin cel puţin 20 la suta din numărul total de voturi în cadrul Asociaţiei;

b) lista membrilor Asociaţiei care au dreptul sa participe la adunare şi a celor care au participat la ea;

c) lista materialelor pentru ordinea de zi a adunării;

d) textele declaraţiilor, propunerilor şi opiniilor separate ale membrilor Asociaţiei, la cererea acestora;

e) alte documente prevăzute de statutul Asociaţiei sau de adunarea generală.

(3) Orice observaţie referitoare la procesul-verbal se examinează la cea mai apropiată adunare generală. Toate modificările şi completările operate în procesul-verbal al adunării generale sînt valabile dacă ele au urmat procedura de vot descrisă la art. 19 şi dacă sînt semnate de preşedintele şi secretarul adunării.

Art 20 Legea Cu privire la asociaţiile utilizatorilor de apă pentru irigaţii în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №171 din 09.07.2010

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului