Articolul 39 din Legea Cu privire la asociaţiile utilizatorilor de apă pentru irigaţii în Republica Moldova. Supravegherea tehnică

(1) Unitatea de monitorizare şi supraveghere efectuează supravegherea tehnică a sistemului de irigare.

(2) Asociaţia trebuie să prezinte informaţii cu privire la întreţinerea şi starea infrastructurii transmise în folosinţă în forma aprobată de unitatea de monitorizare şi supraveghere.

(3) Unitatea de monitorizare şi supraveghere poate solicita Asociaţiei prezentarea de informaţii şi documente ce ţin de exploatarea şi întreţinerea infrastructurii – proprietate a statului transmisă în folosinţă Asociaţiei. 

(4) Funcţionarul autorizat al unităţii de monitorizare şi supraveghere poate inspecta infrastructura transmisă în folosinţă şi poate solicita Asociaţiei, în caz de necesitate, realizarea unor lucrări specifice de urgenţă pentru:

a) a preveni cauzarea de daune sau a altor prejudicii infrastructurii; 

b) a preveni deteriorarea proprietăţii de stat sau a proprietăţii persoanelor terţe.

(5) În cazul în care membrii Consiliului de administrare nu prezintă, în termen de 30 de zile lucrătoare, informaţia solicitată conform alin. (2) şi (3) sau nu oferă acces la infrastructura de irigare conform alin. (4), aceştia pot fi sancţionaţi potrivit legislaţiei în vigoare.

Art 39 Legea Cu privire la asociaţiile utilizatorilor de apă pentru irigaţii în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №171 din 09.07.2010

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului