Articolul 38 din Legea Cu privire la asociaţiile utilizatorilor de apă pentru irigaţii în Republica Moldova. Supravegherea legală şi financiară

(1) Funcţionarul autorizat al unităţii de monitorizare şi supraveghere are dreptul să inspecteze registrele Asociaţiei: 

a) la solicitarea scrisă a cel puţin 30 de membri ai Asociaţiei care pretind existenţa unor incorectitudini în funcţionarea Asociaţiei; 

b) în cazul în care, după analiza dării de seamă anuale sau a rapoartelor financiare ale Asociaţiei, conducătorul unităţii de monitorizare şi supraveghere constată probe evidente de încălcări financiare sau legale.

(2) În cazul în care, după inspectarea registrelor Asociaţiei, unitatea de monitorizare şi supraveghere consideră necesară efectuarea unui audit al Asociaţiei, ea va angaja o companie licenţiată de audit în acest scop. 

(3) Dacă în urma inspectării sau auditului unitatea de monitorizare şi supraveghere constată probe de încălcări financiare sau faptul că Asociaţia nu a activat în corespundere cu prezenta lege, unitatea de monitorizare şi supraveghere poate solicita Consiliului de administrare să convoace adunarea generală extraordinară în cadrul căreia constatările unităţii de monitorizare şi supraveghere vor fi prezentate membrilor Asociaţiei. 

(4) Dacă Consiliul de administrare nu reuşeşte să convoace adunarea generală în decurs de 30 de zile, unitatea de monitorizare şi supraveghere o poate convoca în mod independent.

Art 38 Legea Cu privire la asociaţiile utilizatorilor de apă pentru irigaţii în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №171 din 09.07.2010

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului