Articolul 18 din Legea Cu privire la avocatură în Republica Moldova. Admiterea la stagiul profesional

(1) Admiterea la stagiul profesional se face în bază de examen, cu respectarea principiilor transparenţei şi egalităţii în drepturi. Modul de organizare a examenului de admitere la stagiu se stabileşte în statutul profesiei de avocat.

(2) La examenul de admitere la stagiu pot participa numai persoanele care întrunesc condiţiile prevăzute de lege pentru exercitarea profesiei de avocat.

(3) Examenul de admitere la stagiu este organizat de Comisia de licenţiere a profesiei de avocat.

(4) Rezultatele examenelor de admitere la stagiu sînt aprobate prin hotărîre a Comisiei de licenţiere a profesiei de avocat. A promovat examenul persoana care a acumulat cel puțin punctajul minim stabilit în statutul profesiei de avocat.

(5) Hotărârea privind admiterea la stagiul profesional se comunică persoanelor care au susținut examenul de admitere la stagiu, în termen de 24 de ore de la adoptare, prin publicare pe pagina web oficială a Uniunii Avocaților, la rubrica „Actele UA recente”.

Art 18 Legea Cu privire la avocatură în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №1260 din 19.07.2002

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului