Articolul 54 din Legea Cu privire la avocatură în Republica Moldova. Obligaţiile avocatului

(1) Avocatul este obligat:

a) să pledeze pentru liberul acces la justiţie, pentru un proces echitabil realizat într-un termen rezonabil;

b) să acorde asistenţă juridică conform contractului încheiat cu clientul sau cu oficiul teritorial al Consiliului Naţional pentru Asistenţă Juridică Garantată de Stat;

c) să acorde asistenţă juridică garantată de stat în volumul solicitat de oficiile teritoriale ale Consiliului Naţional pentru Asistenţă Juridică Garantată de Stat;

d) să aplice, în exercitarea profesiei sale, mijloacele şi metodele prevăzute de lege pentru apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale clientului;

e) să ţină dosarele de asistenţă juridică în modul stabilit de statutul profesiei de avocat;

f) să ţină registrul actelor certificate în condiţiile art. 8 alin. (4). Forma şi conţinutul registrului se aprobă de către Consiliul Uniunii Avocaţilor;

g) să dispună de spaţiu necesar pentru acordarea asistenţei juridice;

h) să informeze Ministerul Justiţiei şi Uniunea Avocaților, în termen de 10 zile, despre schimbarea datelor de contact, a sediului cabinetului sau biroului asociat de avocaţi;

i) să urmeze anual cursuri de formare profesională continuă, în volum de cel puţin 16 ore, conform planului aprobat de Consiliul Uniunii Avocaţilor;

j) să prezinte Consiliului Uniunii Avocaţilor, în termen de 5 zile de la scadenţă, dovada achitării amenzii;

k) să respecte normele Codului deontologic al avocatului şi prevederile statutului profesiei de avocat.

(2) Avocatul nu este în drept să acorde asistenţă juridică persoanei dacă:

a) în cauza dată, el acordă sau a acordat asistenţă juridică unor persoane ale căror interese vin în contradicţie cu interesele persoanei în cauză;

b) în cauza dată, el a participat în calitate de judecător, procuror, persoană care efectuează urmărirea penală, expert, specialist, traducător, martor sau martor asistent;

c) la urmărirea penală sau la examinarea cauzei date, a participat o persoană cu care avocatul se află în raporturi de familie, de rudenie sau care îi este afin;

d) există un conflict de interese.

(3) Avocatul nu are dreptul să acţioneze contrar intereselor legitime ale clientului, să ocupe o poziţie juridică fără a o coordona cu acesta (cu excepţia cazurilor cînd clientul îşi recunoaşte vina), să refuze, fără motive întemeiate, apărarea bănuitului, învinuitului, inculpatului sau a condamnatului, la care s-a obligat.

(4) Avocatul nu este în drept să declare vinovat clientul dacă acesta nu-şi recunoaşte vinovăţia. Recunoaşterea de către client a vinovăţiei nu privează avocatul de dreptul de a contesta acuzaţia şi de a cere achitarea clientului.

(5) Avocatului i se interzice să participe la proces fără a lua cunoştinţă în prealabil de materialele dosarului.

(6) În cadrul organelor de autoadministrare ale avocaţilor, avocatul:

a) participă la lucrările Congresului şi ale adunării generale;

b) varsă la timp contribuţiile în bugetul Uniunii Avocaţilor;

c) îndeplineşte unele misiuni ale organelor de autoadministrare ale avocaţilor dacă aceasta nu prejudiciază exercitarea profesiei sale.

(7) Pe perioada suspendării activității de avocat, avocatul este scutit de obligația de a vărsa contribuțiile și taxele în bugetul Uniunii Avocaților.

Art 54 Legea Cu privire la avocatură în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №1260 din 19.07.2002

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului